Am revizitat, vara aceasta, mănăstirile bucovinene, avînd ca însoţitor - mai bun decît orice ghid - cartea lui Sorin Dumitrescu, Chivotele lui Petru Rareş şi modelul lor ceresc. Am putut verifica astfel soliditatea argumentelor autorului privind sursele teologice ale programului iconografic iniţiat de mitropolitul Grigorie Roşca şi materializat în faimoasele fresce exterioare ale Moldoviţei, Voroneţului, Humorului etc. Ca orice demers inovator, cartea lui Sorin Dumitrescu stimulează gîndirea critică şi reflecţia independentă. Simpla contemplare a armoniei coloristice, extazierea în faţa "albastrului de Voroneţ", a "verdelui de Suceviţa", a "ocrului de Humor" rămîn nişte experienţe incomplete, dacă nu depăşim nivelul senzaţiilor vagi şi nu ne simţim îndemnaţi să desluşim semnificaţia pe care o capătă frescele pentru vizitatorul de azi. Scriind despre catedrala Notre Dame, Victor Hugo impunea ideea că limbajul imaginilor a fost necesar doar atîta vreme cît cartea era rară şi alfabetizarea redusă. Tehnologia tiparului avea să răspîndească mesajele într-un mod mai eficient decît frescele, vitraliile şi statuile. De aici ideea că ceci tuera cela, cartea va înlocui catedrala. Ca scriitor, Victor Hugo era convins de virtuţile superioare ale textului faţă de limbajul vizual sau sonor.

Gutenberg publică primele incunabule chiar în anul în care Ştefan cel Mare urcă pe tron şi începe vastul său program de edificare a aşezămintelor de cult. Pictura exterioară apare în vremea ofensivei reformei religioase, bine susţinută cu tipărituri. Cu toate acestea, ar fi o eroare să credem că înflorirea, în Moldova, a discursului prin imagini s-ar fi datorat doar neştiinţei de carte corelată cu absenţa tehnologiei tiparului. Dimpotrivă, privitorul de azi îşi poate da seama că autorul programului iconografic, în speţă Grigorie Roşca, realiza instinctiv modul în care interferenţa di