CLADIRI DE PATRIMONIU Oras al contrastelor, pretentios, nerabdator si ostentativ, se reinventeaza si se redefineste perdiodic. Bucurestiul este un oras viu, in continua miscare, care se readapteaza neincetat la mutatiile societatii. Este o parte a Europei, dar inca insuficient de european
Patrimoniul arhitectural a devenit de mare actualitate in Romania, mai ales in ultimii ani, cand intalnim o controversata dezbatere, in diferite medii, intre o imagine negativa sau una pozitiva. Termenii de restaurare, reabilitare si renovare sunt deja expresii familiare, sintagme des intalnite, care s-au insinuat in diferite ipostaze si aspecte, de la cultural la economic, de la confortul domestic la modelul de elitism economic sau imagine publica.
In anul 1935, Mircea Damian spunea ca, "din punct de vedere edilitar, Capitala este ca o domnisoara foarte frumoasa si mai ales foarte nostima, cu rochia intoarsa si vopsita, dar totusi eleganta, insa cu pantofii nitel cam mari, nitel cam scalciati, nitel cam peticiti. Capitala noastra este atat de intinsa si s-a construit atat de anapoda, pe scurt, orasul trebuie mai intai gasit", sa pornim deci in cautarea lui. POVESTEA UNEI CASE La sfarsitul secolului al XIX-lea, pe ulita Coltei numarul 47, ulterior Bulevardul I.C. Bratianu numarul 47, care astazi corespunde Bulevardului Nicolae Balcescu numarul 21, era o casa cu etaj, simplu decorata.
Proprietarul cladirii era Spiridon G(C)azotti, un negustor bogat si bine cunoscut in Bucurestiul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea. S-a vorbit mult in epoca despre mezalianta pe care a facut-o familia boierilor Vacaresti, datorita averii G(C)azotti. Astfel, unul dintre cei mai ravniti burlaci ai acelor vremuri, descendent al unei vechi familii boieresti, Radu Vacarescu se casatoreste cu Maria G(C)azotti, unica mostenitoare a bogatului negustor. Doi ani mai tarziu, aceasta
