Dacă Adevărul este întotdeauna frumos, frumuseţea nu este întotdeauna adevărată" - Paul Evdochimov, Arta icoanei
A scrie despre kitsch-ul religios contemporan este un exerciţiu dificil şi necesar. Necesar, pentru a arăta că putem lua act faţă de barbaria destructurantă a kitsch-ului, printr-o tentativă de definire şi explicare a acestuia. Dificil, pentru că practica a arătat că cei ce "luptă" împotriva kitsch-ului, religios sau nu, se adresează de regulă unui public rafinat, mai puţin predispus în a fi afectat de maladia kitsch-ului. Cel mult se pot semnala problemele existente, dar este imposibil să se furnizeze o soluţie, dacă nu pentru eradicarea lui, cel puţin pentru stoparea vitezei sale de răspîndire. Kitsch-ul este un concept universal, permanent, prezent în toate ţările şi culturile, legat de un raport particular al omului cu modernitatea. O atitudine "spirituală" universală - am putea spune fără teamă de a greşi - de unde şi dificultatea de a-l circumscrie eficient.
Imposibila definiţie
De-a lungul vremii, au fost propuse nenumărate definiţii ale kitsch-ului, cel ce se manifestă nu doar în arta religioasă, ci şi în existenţa cotidiană. Ştefan Cazimir, într-o carte dedicată lui I.L.Caragiale, crede că numitorul comun al tuturor înfăţişărilor kitsch-ului îl reprezintă tendinţa de uniformizare, de "entropizare" a lumii. Utilizat în acest contex, termenul de entropie este foarte apropiat de cel utilizat în fizica termodinamică: tendinţa omogenizării componentelor unui sistem prin anularea spontană a diferenţelor de temperatură. Trăim într-o civilizaţie "călduţă", unde autenticul, spart în mii de bucăţi, se amestecă aleatoriu cu creaţia mecanică şi imitaţia facilă, ajungîndu-se astfel rapid la anularea diferenţelor creatoare de sens ale existenţei.
Nu se poate separa proliferarea kitsch-ului, inclusiv în domeniul religios, de multipl
