Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institutiile descentralizate nu au incredere in medicii braileni

Publicat in Vocea Brailei, joi 28 septembrie 2006 ·

Ieri, in cadrul Colegiului Prefectural al Judetului Braila, mai multi directori ai institutiilor descentralizate au ridicat aceiasi problema si anume corectitudinea medicilor braileni in ceea ce priveste eliberarea adeverintelor medicale si a acordarii concediilor. Desi acuzatiile nu au putut fi dovedite, punctele de vedere au fost sustinute prin prezentarea unor date din care reiese ca multi braileni stau acasa, pe banii nostri, cu ajutorul medicilor.

Discutia a fost inceputa de directorul Casei Judetene de Pensii (CJP) Braila, Sorin Enache, care a precizat ca din totalul dosarelor de pensii, categoria pensiilor de invaliditate ocupa locul 2. Astfel, din cei 79.767 de pensionari, 53.729 beneficiaza de pensii de limita de virsta (67,36%), iar 12.625 de pensii de invaliditate (15,82%), pe trei grade. Daca in privinta gradului I, in care se intilnesc boli grave si in stadii avansate, nu sint suspiciuni cu privire la corectitudinea cu care medicul de specialitate a eliberat concediile medicale, in cazul celorlalte doua grade de invaliditate, lucrurile ridica citeva semne de intrebare. Acest lucru mai ales pentru ca jumatate dintre aceste persoane sufera de afectiuni psihice, boli mai putin controlabile de comisia care are sarcina de incadrare a dosarului intr-un grad de invaliditate.

"Aproape jumatate dintre acestia sint incadrati in gradul III de invaliditate, grad ce le permite angajarea cu jumatate de norma. Se poate ajunge la incadrarea in gradul III de invaliditate pe boli mai putin controlabile, responsabilitatea acordarii concediilor medicale asumindu-si-o medicul care trateaza bolnavul respectiv. Jumatate dintre dosarele incadrate in gradele II si III vin de la Psihiatrie. In cazul acestora avem suspiciuni, deoarece nu dispunem de pirghii de control, iar diagnosticul initial nu poate fi contestat. Daca s-ar dovedi ca aceste concedii medical

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 26 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°