S-au strîns iarăşi acolo pe malul apei, unde rîul face o cotitură. Copacii şi tufişurile ascund bine insuliţa inundată în zilele ploioase, dar adăpost bun în zilele sufocate de căldura verii. Şi-au pus căruţele în rînd, să se ferească de furia soarelui, au dat drumul cailor, iar ei, calpuzanii, şi-au dat jos toate sculele, au aprins focul şi s-au apucat de lucru. Tocmai primiseră 400 de taleri de argint, tot unul şi unul, şi promiseseră să-i înmulţească şi să-i sporească. Iovan sîrbul sosise de la Dii, trimis fiind de către Emin aga să "cumpere vite de la neguţătorii de aici din ţară", dar ajuns în Valea Aninilor din judeţul Teleorman dă peste Gheorghe. "Amăgindu-l" cu vorbe, Gheorghe îi zise că ce vite, n-ar fi mai bine să se îmbogăţească şi încă repede, "că ştie el nişte ţigani zlătari, carii pot să facă dintr-un leu doi". Şi uite aşa, lăsîndu-se purtat de mirajul bogăţiei, în loc să cumpere vite, dădu banii pe mîna ţiganilor cu speranţa că a doua zi va primi 800 de taleri de argint. Ce de bănet! Îi va ajunge şi pentru vite şi pentru multe altele şi tot îi va rămîne. Toată noaptea visă la toate acestea, toată noaptea jindui şi se perpeli, aşteptînd ivirea zorilor.
Calpuzanii se apucară să topească plumbul, să-l toarne în forme numai de ei ştiute, să şlefuiască apoi monedele obţinute, să refacă cu grijă şi migală fiecare detaliu, fiecare semn, fiecare linie. Lucrară toată noaptea şi dimineaţa îi întinseră negustorului 800 de taleri de plumb frumoşi şi atît de asemănători cu arginţii că nici lui Iovcea nu-i venea să creadă şi-ntrebă de nu era de rău strălucirea puternică, de nu cumva s-ar fi prins cineva că nu erau tocmai taleri de argint curat, de n-ar fi atras asupra sa pedeapsa domnească. Calpuzanii avură pe dată răspuns la îndoielile sale şi-l sfătuiră "să-i îngroape în patruzeci de zile, ca să-i dreagă". Abia plecă Iovan, numărînd şi socotind bănetul