Septembrie a insemnat, pentru dramaturgia romaneasca actuala, inca un prilej de a se comunica, gratie uneia dintre cele mai celebre scene europene, Piccolo Teatro din Milano. Teatrul Mic din Milano, altfel zis, dar condus pina nu demult de unul dintre regizorii esentiali ai celei de-a doua jumatati a secolului trecut, Giorgio Strehler, spre deosebire de Teatrul Mic bucurestean, al carui guru, cam in aceeasi perioada, a fost comisarul sarar al literelor bolsevice. Si, in timp ce, in est, arta functiona pe o disimulata nota demonica, la Milano, Strehler exorciza alegindu-si ca sediu, dupa razboi, chiar cladirea Gestapoului. incep asa acest articol pentru ca prezenta Gianinei Carbunariu si a lui Radu Macrinici la Piccolo, in septembrie, a functionat pe de o parte, pe dimensiunea exorcizanta, pe de alta parte, pe aceea informationala si armonizatoare a europenizarii. Dimensiuni datorate pariului unui program care se dezvolta pas cu pas, din 1998, Atelierul European de Traduceri (AET), program al Uniunii Europene – Comisia pentru Educatie si Cultura.

Atelierul la care ma refer a pornit cu opt ani in urma, in cadrul companiei franceze Scène Nationale d’Orléans, la initiativa neobositului sau „creier“, Jacques Le Ny. in prezent, AET are dimensiunile unei retele al carei nucleu il constituie Franta, Grecia, Italia, Portugalia, Romania, Slovacia si Spania, in extensie perpetua pe tot spatiul mediteraneean, dar si transcontinental, in cautare de texte de teatru noi ori proaspat clasicizate, dar si de formule de a le face traduse si, prin urmare, cunoscute. Instrumentele AET sint, in acest moment, si de natura electiva si de cercetare, prin comitetul sau editorial, dar si de promovare si editare, prin companiile teatrale sau asociatiile partenere: Scène Nationale d’Orléans, Teatrul Dramatic din Creta, Centro Nazionale di Drammaturgia Contemporanea – Outis din Milan