Tu îl contrazici, el sare să te omoare: unde e civilizaţia, la tine sau la el? Asta e întrebarea la care moraliştii Occidentului se codesc să răspundă, în numele corectitudinii politice.

Vorbesc despre controversa dintre Papă şi lumea islamică. Mai precis, acea parte a ei care crede că vorbele au atîta forţă încît merită să agăţi de ele o grenadă şi să scoţi cuiul mulţumind lui Allah.

Sînt comentatori care spun că de fapt Islamul e mai degrabă furios pe un Occident lipsit de Dumnezeu, care nu se mai duce la biserică. Însă asta ar trebui să scoată America din bucluc şi să-i îngrijoreze pe europeni, ceea ce evident nu e cazul. Alţii cred că lumea occidentală a transformat un complex de vinovăţie, în cazul Israelului, într-o nedreptate istorică la adresa palestinienilor...

Oricum ajungeam aici, chiar şi fără motive. Civilizaţia islamică a fost o chestie mişto, pînă cînd motorul ei, drive-ul original s-a oprit, la fel ca şi în cazul bizantinilor, acum cîteva sute de ani, înecat în comentariile teologilor şi cutume. Chiar controlată de clerici, societatea a încercat să evolueze spre modernitatea europeană, la fel cum a făcut întreaga lume. Singura problemă a fost că în Islam, religia (care se uită teribil de urît la eretici) n-a permis şi o evoluţie a ideilor: oamenii şi-au cumpărat maşini, aer condiţionat, însă n-au putut găsi pe piaţă produsul numit ateism. N-au putut renunţa public la Dumnezeu, pentru că treaba asta avea în primul rînd consecinţe administrative grave - ba chiar moartea, adusă de compatrioţii care se grăbeau să intre în rai, peste rînd. Societăţile islamice n-au generat o mişcare ateistă, aşa cum s-a întîmplat cu cele creştine. Cel puţin nu una care să producă scrieri, dezbateri şi curente de opinie serioase. N-a ajutat cu nimic moarea cîtorva apostaţi undercover, cum a fost scriitorul egiptean Farag Foda, ucis după o dezbatere în