Ce-au in comun "Istoria literaturii" a lui Calinescu, un peste de sticla si o cutie goala de crenvursti pentru catei? Aparent nimic. Cititi o mica intamplare despre kitsch-ul "in-door" al "Epocii de aur". Imi amintesc ca incepusem sa simt in oraselul din Baragan, unde mi-am trait anii de liceu, undeva pe la jumatatea ultimului deceniu al "epocii de aur", cum se isca asa, ca o rumoare, ca un fior ori o briza aducatoare de interes si agitatie in urbea cu pricina, trezind-o.
Erai surprins de fiorul care facea ca lumea sa circule pe strazi mai cu scop si sa astepte autobuzul mai cu nerabdare, Slobozia tresarea din somn asa cum o vaca adormita da semn ca e vie, cand se obrazniceste vreun taun, asa se scutura violent si pielea orasului la zvonul ca "se bagase" ceva.
Ce "se bagase", unde si cand erau trei intrebari de neocolit, asta pricepeam chiar si eu, care incepusem sa fac diferenta intre "a avea" si "a fi fraier", si tocmai ma hotarasem sa nu mai fiu. Indiferent ce se bagase, informatia trebuia obtinuta, caci, chiar de nu prezenta interes pentru tine, era valoroasa pentru amici si neamuri. Cu conditia sa afli, cu maxima acuratete, unde si, desigur, cand, ca sa nu furnizezi o informatie perimata, iar oamenii sa nu ajunga acolo "unde se baga" dupa ce se epuizase subiectul interesului sau cand coada capatase deja proportii descurajante. Burta pe carte Imi amintesc ca pe langa carne, lamai, ciocolata, portocale, cacao, sapunuri sau hartie igienica, trezea fiori in urbea eminamente proletara sau, la fel de bine spus, proletculturala vestea ca "se bagase" o carte. Era simplu sa te orientezi unde se intamplase, ca erau doua librarii mari si late. Si te trezeai ca ajungi la coada la carte in loc sa mergi la prima ora de matematica, indeletnicire cu adevarat placuta, si te puneai la rand pe langa vitrina cu "Omagii", cu pozele lor. Atunci tocmai se editase, tin
