Stimaţi membri ai Consiliului de Onoare al Uniunii Scriitorilor, vă solicit azi un efort de atenţie confraternă pentru judecarea unei fapte a cărei gravitate cred că nu o veţi trata cu indiferenţă:

În România literară nr. 35/2006, Mircea Mihăieş a reluat dintr-un interviu al Oanei Orlea acordat revistei mondene Elle, acuzaţia conform căreia aş fi scris în 1952 un articol în Scînteia Tineretului prin care - susţinea dînsul - îi "pavam acesteia drumul spre închisoare". Textul lui M.M. avea un aiuritor sentiment triumfal, o bucurie a demascării mele de o vulgaritate care se înscria în actuala stilistică a delaţiunii isterice şi aistorice. Autorul dădea răcnet de satisfacţie descoperind că în urmă cu 55 de ani, cum ar veni ca ieri, R.C. a fost pavatorul unui drum spre închisoare pentru o elevă înfierată, în limbajul epocii, ca reacţionară şi cosmopolită.

Am precizat imediat, calm, că era imposibil să fi scris eu acel denunţ, explicam sobru de ce, şi în următoarele trei zile, la Biblioteca Academiei, s-a găsit în colecţia ziarului respectiv, articolul despre care O.O. zicea "că-şi aduce foarte bine aminte", pînă la titlu şi semnătura mea. Articolul descoperit (datat 30 noiembrie 1951!) avea alt titlu şi era semnat de patru colege din liceul unde învăţa acea "prinţesă a dolarilor". Evenimentul zilei - cu un supratitlu pe care nu l-am visat în cei 75 de ani de viaţă: "Radu Cosaşu nevinovat" - şi apoi România literară au publicat facsimilul cu cele 4 semnături ale turnătoarelor de serviciu. Nu-mi aduc aminte ca, după ’89, în presa noastră literară, o diatribă să fie spulberată în 72 de ore şi să nu mai rămînă din ea decît o infamie. Am aşteptat - cu o naivitate care, desigur, nu aparţine inocenţei de mult străine scrisului meu - reacţia lui M.M. la această covîrşitoare dovadă a iresponsabilei sale grabe în a colporta amintirile total inexacte ale scriitoar