Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transparenta privind terenurile din Grindul Chituc

Publicat in Romania Libera, joi 28 septembrie 2006 ·

"Nu avem nimic de ascuns, nu servim interesele nimanui, inclusiv cele politice. Tot terenul de pe Grindul Chituc este destinat retrocedarilor. Comisia judeteana de fond funciar va actiona numai cu respectarea legii", a declarat prefectul judetului Constanta, care si-a rupt o zi de concediu pentru a participa la sedinta comisiei. Reactia reprezentantului Guvernului in teritoriu a fost generata de materialele aparute in presa ce au ca tema grindurile Chituc si Lupilor. Pe de alta parte, Ioan Talpes cere sefului Executivului, intr-o scrisoare deschisa, sa lamureasca toate aspectele legate de terenurile din administrarea Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Declaratia a fost supusa aprobarii membrilor comisiei, care astfel si-au aratat disponibilitatea de a rezolva repede si bine problema terenurilor de la Corbu si Sacele. Cu mai mult timp in urma, prefectul a mediat o intalnire a conducerilor celor doua administratii locale si reprezentantilor altor institutii cu competente in aplicare sau administrarea terenurilor. Intalnirea a reusit sa aplaneze conflictul dintre primariile Sacele si Corbu, intre care exista un litigiu aflat pe rolul instantelor de judecata pentru stabilirea granitelor. Ieri, primarul de Corbu, Marian Galbinasu, a primit "unda verde" pentru declansarea punerilor in posesie. A fi sau a nu fi... Dreptul de administrare sau proprietate asupra terenurilor de la Corbu a starnit discutii aprinse intre membrii Comisiei judetene de fond funciar. Primarul Galbinasu trebuia lamurit cu privire la situatia terenurilor din zona a caror retrocedare a fost solicitata, pe baza de acte, de fostii proprietari. Galbinasu a fost afectat direct de neclaritatile legate de situatia pamantului: a fost amendat de Agentia Nationala pentru Restituirea Proprietatii ca urmare a intarzierii procesului de punere in posesie. Ieri a reusit sa respire usurat. Din cele 2.300 de hecta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 30 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 40 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 35 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°