Saptamana trecuta, pentru prima oara dupa 1989, am vazut cu surprindere cum un partid isi da afara, cu o singura miscare, doi fosti presedinti. Si nu oricare: ci doi oameni care au contribuit esential la reunificarea si salvarea partidului intr-un prim rand, mai apoi la construirea si victoria Aliantei D.A. Sau, cel putin, cei doi sunt pusi pe banca exclusilor, asteptand ca o decizie formala sa consacre o decizie de facto deja luata. Actiunea PNL impotriva lui Valeriu Stoica si a lui Theodor Stolojan sugereaza ca acest partid, caruia ii place sa se revendice de la acela al Bratienilor, e stapanit de un spirit impur, de tip bolsevic. Caci ce greutate mai au toate avanturile sale anticomuniste, daca pluralismul si diversitatea opiniilor ii produc voma? Dar poate chiar mai grav: partidul pare stapanit de panicasi neghiobie. Cineva ar putea insa obiecta la cele de mai sus: oare nu au contestat cei doi linia partidului? Nu l-au criticat ei pe presedintele-prim-ministru? Nu reprezinta ei, alaturi de Mona Musca (retrasa pentru moment in plan secund din pricina dosarului), "calul troian", "coloana a cincea" din partid, punand in aplicare ideea lui Traian Basescu de subordonare, poate chiar de absorbtie a PNL in PD, in numele marelui "partid popular"? Nu li s-au dat destule avertismente pana acum? Poate tolera un partid, oricat de "liberal", asemenea sfidari repetate? Raspunsul meu este ca trebuia sa le tolereze, si asta nicidecum din recunostinta, simt al gratitudinii sau alte sentimente morale despre care stim ca politicienii oricum le dispretuiesc; nu, cei doi trebuiau pastrati in partid fie si numai din calcul politic. Caci cei doi sunt cu mult mai periculosi pentru partid in afara decat inauntru: odata exclusi, ei pot sa creeze un nou partid liberal pe baza platformei anuntate, ceea ce le-ar fi fost peste putinta cata vreme erau incainauntru. Ii pot ralia in jurul lor pe