Imi amintesc de o lectie severa pe care ne-a oferit-o istoria.
Intr-o vreme de mare restriste, pe cand Roma imperiala se afla in colaps, un batran senator, Nerva, a avut ideea adoptiei unui copil pentru tronul imperial si astfel cel mai valoros general urma sa fie imparat. Acesta din urma, chiar daca avea fii, trebuia sa aleaga dintre generalii sai pe urmatorul imparat. Daca cedam sentimental, Roma se va prabusi in anarhie, gandea batranul senator. Nerva l-a adoptat ca fiu pe generalul Ulpius Traianus. Acesta l-a adoptat pe generalul sau Hadrian, caruia i-a urmat generalul Antoninus Pius si apoi Marcus Aurelius, pe acelasi procedeu. Acesta din urma insa a cedat in favoarea fiului sau Commodus, un personaj sters si plin de psihopatii de grandoare nesatisfacuta. De atunci Roma s-a imbolnavit incurabil de ceea ce noi numim, in spatiul valah, nepotism. Acest nepotism a insemnat pentru istoria noastra zeci de asasinate, multe inca anonime, a fiilor, nepotilor de domni si a altor rubedenii cu acces liber spre scaunul domnesc. La scara mai redusa, nepotismul inseamna si un alt tip de cangrena sociala. Acela de a mosteni functia sociala, politica, economica, privilegiata a tatalui. Un timp a mers, pentru ca asa erau obiceiurile prin evul mediu. Si, din nefericire, inclestarea de casta sociala, in spatiul valah, nu s-a lasat invinsa in ciuda schimbarilor aparute de aproximativ un secol: 1848-1948.
Nepoteii privilegiatilor mostenesc pozitia acestora chiar si cand este vorba de o functie publica, lucru amintit si in presa ultimilor ani, in cazul unor ministeriabili. Apoi profesorii universitari care-si sustin copiii pe functii si pozitii sociale la care nu poate visa nici macar un masterant cu diploma de Oxford.
Despre acesti faliti sociali a scris la 1857 si publicistul N.T. Orasanu, descriind o realitate romaneasca teribil de contemporana: "Patru, cinci
