Berlinul de răsărit în anul orwellian 1984. într-unul din beciurile temutei STASI un "duşman al regimului" este nemilos interogat de un ofiţer cu mină dură. în secvenţa următoare condamnatul îşi imploră torţionarul, îi cere printre lacrimi să-i îngăduie măcar un minut de somn. Anchetatorul rămîne neînduplecat, întrebările - aceleaşi - cad ca lamele de cuţit tocînd şi ultima fărîmă de rezistenţă a condamnatului. Torturat, umilit, cedează şi divulgă numele "vinovatului". Procedura - filmată, înregistrată pe bandă de casetofon - se transformă în material didactic şi obiect al prelegerii susţinute de acelaşi ofiţer STASI în faţa unor tineri - viitoare cadre de nădejde ale securităţii est-germane. Doar unul dintre ei obiectează descalificîndu-se: tratamentul recomandat i se pare inuman. "Dar eficient", i se ripostează ex-cathedra.

Sunt primele minute ale filmului de lung metraj Viaţa celorlalţi. La aproape şase luni de la lansarea pe marile ecrane în Germania, în prezenţa unor înalţi reprezentanţi ai guvernului federal, întîmpinată cu elogii unanime în presă, răsplătită cu numeroase premii, pelicula de debut a regizorului şi scenaristului Florian Henckel von Donnersmarck continuă să facă săli pline acasă. între timp, difuzorii americani şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona Viaţa celorlalţi. Poate avea un film german despre STASI succesul scontat în Statele Unite? Experţii afirmă că da; creaţia lui von Donnersmarck (scenariul filmului a fost deja publicat în volum la prestigioasa editură Suhrkamp) ar atinge "nervul spiritului vremii", ar pune degetul pe rană (dacă nu pe mai multe răni deodată, mă încumet să completez ideea...).

Cum ştim cu toţii, vizionarea unui film ca şi lectura unei cărţi, deîndată ce sunt "contextualizate", îşi pierd "inocenţa" ideală... Am văzut Viaţa celorlalţi în plină dezbatere a extinderii măsurilor de securitate în