Realitatea, asa cum o desprindem din cele ce urmeaza, bate tot: si istorie, si film, dar si documente. In acest caz realitatea este imbibata de un anume fel de tristete care o poate eterniza. Constantin Saplacan, Adrian Stefanescu, Willi Spindler, Mathias Bohn si Gheorghe Barsan, cinci dintre supravietuitorii celui de-al doilea razboi mondial, au venit acasa in septembrie 1951. Prizonieri de razboi, au intrat de bunavoie in alt razboi. Rece, dar la fel de crud. Ei sunt unii dintre "parasutistii" cu a caror capturare se mandrea si se mandreste inca Securitatea in foamea ei de spioni.
Nu mult dupa parasutarea lor pe o culme a muntilor Fagaras, Saplacan si Bohn au parasit grupul celor cinci, coborand din munti; primei persoane pe care au intalnit-o, un batran de 70 de ani, i-au spus imediat ca au fost parasutati de americani ca sa sprijine lupta romanilor impotriva comunismului. Nu stim ce le-a raspuns batranul, dar i-a condus in hotarul comunei Sarata. Aici, povesteste Bohn, "am stat de vorba cu un satean care taia un salcam; i-am cerut sa ne dea de mancare contra cost si a refuzat. Noi i-am spus ca suntem partizani. L-am intrebat cat se plateste o zi de munca si a spus ca 200 de lei". I-au dat omului 200 de lei si au coborat din Sarata la Porumbacu. Aici au baut o tuica la MAT, restaurantul satesc, si s-au dus linistiti la gara. Aveau tren abia seara tarziu. S-au intors in sat, unde au mancat contra cost in ograda unui localnic. La Sibiu au ajuns aproape de miezul noptii. Negasindu-si de dormit prin zona garii, au iesit la marginea orasului si s-au culcat intr-un stog de paie. A doua zi, s-au indreptat catre piata de vechituri a orasului. Aici au intrat in vorba cu telalul Gustav Socz, care i-a ajutat sa cumpere alimente, ceea ce ii va si atrage mai tarziu acuzatia de "tentativa de spionaj". Dupa ce au reusit sa cumpere toate cele trebuincioase, au luat din
