Presedintele PSD Bistrita, deputatul Emil Radu Moldovan, insotit de mai multi colegi de partid printre care si primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, trezorierul partidului, Dan Tanko, presedintele TSD Bistrita-Nasaud, Adrian Moldovan, dar si de cativa consilieri municipali au participat, joi, la pranz, la lansarea cartii presedintelui PIN Cozmin Gusa, "10 pacate ale Romaniei". Acestia nu au fost singurii politicieni interesati de evenimentul cultural al zilei, la lansare fiind prezent si viceprimarul Bistritei, Ioan Turc, presedintele organizatiei Bistrita a PNL. Toti au ascultat cu atentie atat prezentarea facuta de scriitorul Ion Moise, cat si discursul lui Cozmin Gusa, care, desi le-a multumit de cel putin doua ori pentru prezenta, nu a ezitat sa critice partidele pe care le-a parasit, PSD si PD. De altfel, fostii sai colegi din PSD s-au ocupat chiar ei de mediatizarea evenimentului, presa fiind invitata sa participe la lansare chiar de la un telefon apartinand sediului PSD. Gusa a spus ca nu regreta faptul ca l-a sustinut pe Traian Basescu sa ajunga Presedintele Romaniei fiindca avea de ales intre el si Adrian Nastase. "Eu cand am facut parteneriatul cu Basescu, nu am crezut ca e o lumina. Cum se zice prin zonele Bistritei, era cea mai grasa scroafa din cotet. Problema era ca Nastase cu camarila lui ajunsi in pozitii de cooordonare la Cotroceni ar fi generat mari probleme pentru Romania. Tot acest sistem pe care incepem sa-l vedem astazi si care tinea de el, de familia Nastase, nu era PSD sau guvernarea PSD, era familia Nastase si camarila lui s-ar fi triplat ca forta si ca intindere. Nastase era foarte periculos. Sigur, acum Nastase pare un tip inofensiv care face glumite pe la DNA dimineata, dar presa stie cel mai bine cum era atmosfera intre 2001 si 2004 si cat de concentrationar era si cate telefoane se primeau din stanga si din dreapta ca sa nu se adea