O discuţie cu Andrei Codrescu este, statistic, o provocare dificilă, dacă ne gândim la numărul mare de anchete la care poetul a răspuns numai în ultimul timp sau la volumul-interviu Miracol şi Catastrofă, rezultat dintr-un schimb de e-mailuri cu Robert Lazu. "Ce-ar mai fi de spus ?", ne-am putea întreba. Pragmatic, însă, un asemenea dialog se arată a fi o încântare. Andrei Codrescu are talentul de a dibui, aproape de la sine, întrebări. Ceea ce spune el e de obicei o formă de a replica unei interogaţii pe care o aude sau doar o simte plutind în aer şi care nu e numaidecât însoţită de semne de punctuaţie. Aflat la Neptun, la Festivalul "Zile şi Nopţi de Literatură" şi laureat al Marelui Premiu "Ovidius" - 2006, Andrei Codrescu a intrat cu dezinvoltură în micul scenariu al unui dialog voit nonconformist, destinat cititorilor
României literare: purtat în autocar şi totuşi îndeajuns de tihnit, fără margini într-o parte sau în alta (a început şi s-a terminat undeva în afara reportofonului), el pare, de la distanţă, un cadavre exquis. Prima întrebare e o vorbă preluată oarecum din zbor, auzită în trecere, despre mentorate şi discipoli...
O discuţie cu Andrei Codrescu este, statistic, o provocare dificilă, dacă ne gândim la numărul mare de anchete la care poetul a răspuns numai în ultimul timp sau la volumul-interviu Miracol şi Catastrofă, rezultat dintr-un schimb de e-mailuri cu Robert Lazu. "Ce-ar mai fi de spus ?", ne-am putea întreba. Pragmatic, însă, un asemenea dialog se arată a fi o încântare. Andrei Codrescu are talentul de a dibui, aproape de la sine, întrebări. Ceea ce spune el e de obicei o formă de a replica unei interogaţii pe care o aude sau doar o simte plutind în aer şi care nu e numaidecât însoţită de semne de punctuaţie. Aflat la Neptun, la Festivalul "Zile şi Nopţi de Literatură" şi laureat al Marelui Premiu "Ovidius" - 2006, Andrei C
