S-a hotarit: Biblioteca Judeteana se muta din Casa de Cultura a Tineretului, in fosta cantina dezafectata, din curtea Liceului de Chimie. De ieri, decizia nu mai este doar a presedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, ci a plenului Consiliului care, prin votul majoritatii, a validat acum ceea ce, initial, era doar o dorinta a lui Stancu. Cu alte cuvinte, nu mai decide soarta bibliotecii cel care il apreciaza enorm pe "poetul Panait Istrati", ci miniparlamentul judetean. Decis sa inchida gura, o data pentru totdeauna, contestatarilor sai, Stancu a organizat cu atentie sedinta de ieri, si-a facut lectiile si si-a instruit bine consilierii - si nu ne referim doar la cei ai PSD.
Ca atare, sedinta CLM a fost doar un spectacol de teatru absurd, cu monologuri reprezentind variatiuni pe aceeasi tema - "este bine ca biblioteca sa se mute" - supervizate, de la tribuna, de regizorul Gheorghe Bunea Stancu, evident satisfacut de modul in care si-a recitat replicile fiecare actor. Si ca sa fie clar ca nu este vorba doar despre colegii sai de partid, ci este o initiativa apreciata la justa valoare de consilieri liberali si PRM-isti, deopotriva, spectacolul politic a cuprins partituri diverse, majoritatea, insa, lasind un gust amar ascultatorului avizat: fie o retorica dezgustatoare, fie un populism ieftin, fie greseli gramaticale jenante, pentru unii care hotarau soarta unei institutii de cultura, si care se dadeau si specialisti.
"Spatiul este impropriu, cu probleme mai ales in conditii de ploaie"
Tonul a fost dat de liberalul Danut Zob, care a vorbit despre faptul ca actuala locatie, din Casa Tineretului, "pune in pericol sanatatea oamenilor", vorbind de biblioteca de parca ar fi fost vorba despre droguri, arme de foc sau cine mai stie ce pericole. "Cunoscind care e situatia reala a bibliotecii de astazi, cunoscind ca spatiul