Tiberiu Gagyi, profesorul universitar de la Petrosani care l-a notat cu 10, in lipsa, la un examen pe viceprimarul orasului Petrila, a fost demis din functia de coordonator al masteratului organizat, la Petrosani, de Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative. Decizia a fost luata de Colegiul academic al Universitatii Petrosani, dupa ce cazul a fost analizat de o comisie special constituita, si a fost aprobata in sedinta de Senat a Universitatii. Desi cursurile de master nu sunt organizate de institutia de invatamant superior din Petrosani, rectorul Nicolae Dima a luat decizia anchetarii cazului, dat fiind faptul ca profesorul implicat in acest scandal, Tiberiu Gagyi, este cadru universitar si la Universitatea Petrosani. Scandal cu notari in lipsa si modificari de catalog Examenul de Resurse Umane, care a si generat scandalul din mediul universitar, sustinut de masteranzii de la Politici Educationale, a fost programat in data de 28 iunie, iar la acesta viceprimarul orasului Petrila, Dumitru Rascolean, ar fi obtinut, dupa cum chiar el a recunoscut, nota 10. Colegi de-ai politicianului, Rascolean fiind vicepresedinte al Organizatiei judetene a PSD Hunedoara, au declarat ca acesta nu a fost la examen, dar viceprimarul a precizat la vremea izbucnirii scandalului, ca a sustinut examenul a doua zi, cu alta grupa, insa a fost contrazis chiar de profesorul examinator, Tiberiu Gagyi, care a declarat ca examenul a fost sustinut o singura data de toata lumea si nu in doua zile consecutive. Pe de alta parte, scandalul s-a agravat, dupa ce a fost luata in calcul posibilitatea falsificarii catalogului. Astfel, dupa ce presa a demascat afacerea, cei implicati in scandal au incercat sa intoarca lucrurile in favoarea lor. Profesorul in cauza, Tiberiu Gagyi s-a scuzat ca nu a inteles bine intrebarea si si-a nuantat declaratia. Astfel, desi cu o zi in urma acesta a preci