Mijlocul lui septembrie prilejuieste in fiecare an, invariabil, incepand cu 1990, comemorarea de la Tebea, unde politicienii tin discursuri iar poporul, venit mai de aproape ori mai de departe, intinde paturi pe iarba umeda a primelor brume si pune de o petrecere.
Amintirea celui despre care se face vorbire, mai calm sau mai inflacarat, se estompeaza pe fondul jocului si al con-fruntarilor politice, Avram Iancu devenind in cele din urma un semnal, o simpla metoda de declansare a unui reflex politic de autoaparare. Nimic altceva decat autoaparare inseamna apelul la memoria unui om care a intrat in constiinta publica drept modelul integritatii morale, chiar inaintea imaginii sale de erou national si geniu militar.
Exista cateva lucruri nelamurite pentru toata lumea in viata lui Avram Iancu, fapte care dezvaluie imensa tragedie a singuratatii sale in septembrie 1849, cand marele erou al romanilor este arestat de o patrula austriaca. De fapt se dovedeste pe loc faptul ca arestatul nu este Avram Iancu ci un taran care semana cu acesta, venit, ca tot omul, in targ la Halmagiu. Cel care dovedeste eroarea este chiar... Avram Iancu, dupa ce asistase la toata scena penibila a arestarii. Comandantul patrulei isi cere scuze si pleaca, fara ca oamenii sai sa-l atinga pe Iancu. Practic, Avram Iancu asista la posibila sa arestare. Si cine il aresta? Chiar o patrula a armatei imperiale, armata care ii era aliata, sau macar ii fusese, in bataliile din munti. La nici o luna de la aceasta intamplare Avram Iancu este palmuit de un inalt functionar imperial in biroul comandantului militar al Cetatii Alba Iulia, cetate pe care el o asediase in decursul razboiului. Exista un mic amanunt - cel care l-a palmuit era chiar fostul comandant al Cetatii, cel din vremea asediului.
Misterul se adanceste atunci cand vedem ce a urmat dupa vizita imparatului austriac in Muntii Apusen
