Memorialistica lui Gelu Ionescu reflectă exact epoca pe care a parcurs-o subsemnatul. Numai cu un an mai tânăr decât mine, autorul ei o înfăţişează pe fundalul tribulaţiilor unui intelectual ce-a avut parte de un destin "cu multe şi radicale rupturi", coincident în cea mai mare parte cu "un timp istoric ostil şi opresiv", înscris într-o "geografie" pe care la un moment dat s-a simţit obligat a o schimba. Ca şi destui alţii (nu şi cel ce scrie prezentele rânduri). Semnificativ e faptul că decizia lui Gelu Ionescu de-a "alege libertatea" are loc în condiţiile în care numeroşi confraţi socoteau că ar putea supravieţui onorabil prin ceea ce s-a numit "rezistenţa prin cultură". Care era în realitate peisajul vieţii noastre scriitoriceşti după refluxul micii liberalizări cu care astuţiosul Ceauşescu şi-a inaugurat domnia? Lumea oamenilor de litere era una închisă, căreia dictatorul i-a retras treptat toate privilegiile materiale ce le deţinea iniţial, conform paradigmei sovietice. Membrii săi se înfăţişau măcinaţi de varii nemulţumiri, fie din pricina cenzurii care le maltrata ori le respingea de-a dreptul textele, fie din cea a veniturilor tot mai diminuate, dezbinaţi, tot mai dezbinaţi spre satisfacţia şi cu concursul autorităţilor care au introdus în rândul lor un cal troian prin mijlocirea unui grup de obedienţi lipsiţi de scrupule. Obiectul de căpetenie al cârmuirii era "acela de a rămâne necontestat, atotputernică şi dictatorială! Acela de a crea conflicte interne, rivalităţi şi tabere în care adversarii să-şi consume nemulţumirea sau frustrarea în sosul propriu". în această ignobilă direcţie, "principalul provocator" era Securitatea, prin mijlocirea "fiţuicilor" aservite ei în chip necondiţionat, Săptămâna şi Luceafărul. Talentul ca şi curajul civic se cheltuiau în necurmate lupte intestine, cel mult în "şopârlele" introduse în paginile tipărite, "care unele treceau