Difuzorii de presa si chioscarii din Bucuresti se trezisera la un moment dat asaltati de cumparatori ai unei reviste saptamanale. Nici nu apucau sa-si intinda marfa pe tarabe, nici nu apucau sa si-o stranga pe-aia care mai ramasese dupa o zi plina ca erau asfixiati cu "mai aveti. ..?" Gazeta inca nu aparuse, dar asta fusese ideea mea de director general (singura data cand am avut si eu o functie administrativa) pentru promovarea ei, cu bani putini desigur: imi rugasem toti prietenii, toate cunostintele sa intre in acest joc. Si cum fiecare trecea zilnic pe langa zeci de chioscuri - si incepuse si sa le placa figurile disperate ale vanzatorilor care, probabil, ziceau ca le trece pe sub nas o posibila afacere - atunci cand departamentul de difuzare a testat piata, ea era gata fezandata: "bine, domnule, ca-apare ca intreaba atata lume de ea!"

M~ inspirasem pentru acest mod de promovare dintr-o tableta a lui Marin Preda in care povestea cum la un targ de carte toata lumea il asaltase cu intrebarea "Avez-vous lu Gunther Grass?" Oriunde se intorcea, cu oricine se intalnea auzea numai asta. Evident ca a sfarsit prin a vrea sa-l citeasca neaparat pe Grass chiar daca si peste timp se arata agasat de insistenta cu care ii fusese bagat sub nas. Insistenta, repetarea numelui ori de cate ori se iveste un prilej este un mod de a face publicitate care nu costa prea multi bani, dar poate fi deseori extrem de eficienta. Sigur, nu sunt de acord cu arbitrii-jucatori, cum ar fi cazul criticilor care fac de toate pentru o carte: o publica la editura lor, ii scriu prefata si mai apoi cronici literare, iar daca se poate, fiind in juriu, ii dau si vreun oarece premiu. Nu sunt de acord nici cu cei care scriu in sapte reviste despre acelasi autor, nici cu cei care, angajati in vreo campanie publicitara a unei edituri, scriu mai apoi, laudativ, desigur, despre autorii pe care i-a prom