"Iată deci, Consiliul pe vremea căruia Goma a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor, iar cenzura era omniprezentă şi omnipotentă, a devenit forumul contestaţiei politice!", exclamă dl Gabriel Andreescu într-un articol din Ziua, comentîndu-mi o tabletă din urmă cu cîteva săptămîni. Dl Andreescu nu e la prima confuzie şi nici la primul acces de rea-credinţă. Dacă era vorba de persoana mea, cum a mai fost, îl lăsam să se bage singur în seamă. Dar e vorba de scriitori în general, şi încă parte dintr-o campanie ale cărei motive mai adînci îmi scapă. Dl Andrescu nu ştie (nu are de unde?) că Paul Goma n-a fost exclus de Consiliul USR. Oricît de discreţionară, puterea comunistă n-a îndrăznit să pună la vot excluderea în, da, domnule Andreescu, cel mai puternic for de contestaţie politică din România vechiului regim. Din procesele-verbale care s-au păstrat nu rezultă nici că votul ar fi fost dat de Biroul USR (singurul organ neales democratic, ci impus de conducerea PCR). De altfel, ca şi îndepărtarea lui Goma din redacţia României literare, asemenea lucruri se hotărau fără consultarea obştei literare ori a directorilor de publicaţii. Despre cenzurarea luărilor de cuvînt din Consiliu, nici vorbă nu poate fi. Doar uneori despre, vai, autocenzură.

În definitiv, care este problema dlui Andreescu? Problema d-sale este inexistenţa unui samizdat şi a unei adevărate rezistenţe literare în România înainte de 1989. Dizident el însuşi, dl Andreescu ironizează "mitologia" ce s-ar fi creat în jurul actelor de curaj ale scriitorilor români. Nici Dinescu, nici Pleşu, nici Blandiana n-ar merita, după părerea d-sale, vreo consideraţie ca opozanţi ai comunismului. Despre colegul său de pagină din Ziua, Dorin Tudoran, dl Andreescu nu pare să fi auzit. Cît priveşte samizdatul, s-ar fi cuvenit ca dl Andreescu să informeze colocviul vienez din septembrie (la care a participat ca s