În unul din numerele trecute ale revistei, aduceam vorba de copiii neavuţi de mine, ori nedoriţi, din felurite motive, pe care, acum, la senectute îi regret, totuşi...

Nu-i nimic, - îmi spuneam - în schimb, ai, domnule, ...o droaie de fete, chiar dacă multe din ele, deja măritate... Fete sau fiice fidele, ca sarea în bucate...

Cărţi, adică; o carte, două cărţi, pagini şi pagini... o pagină, două pagini... Dar literatura, toată, nu este în definitiv şi ea de sex feminin, o fată? (nu mai declin), la care, ca să umbli, nu-i neapărată nevoie să citeşti manualul ingenuului specialist de care aminteam rândul trecut cu simpatie.

Cum s-a întâmplat şi dată trecută cu pagina răzleţită, pitită într-un sertar cu lucruri vechi dezperecheate.

La început crezusem că era o traducere străină, dintr-un clasic, întrucât suna perfect. Pe urmă, încet, încet, cu stupefacţie, îmi dădusem seama că îmi aparţine.

Iat-o, cu începutul fatal lipsă:

,...un posibil loc de ispăşire, în orice caz diferit de puşcăria săracă şi mizeră făcută... Invers; ceva grandios, o viaţă plină de Horaţiu... de Virgiliu... de Tit-Liviu... Tacit... Suetonius cu cei Doisprezece Cezari ai săi, până şi de Salustius... de finuţul, viciosul de Salustius, pe toţi îi înghiţise pe timpuri cu pofta lui didactică de latinist eminent, zăpăcit însă.

Când Sevastiţa, profesoară de geografie, pleca de acasă cu treburi, rămânând numai ei, tatăl şi fiul, începeau să discute între ei numai latineşte, uneori chiar şi să se ia la înjurături, să se certe, tot latineşte; şi era mai mare hazul: cu nişte cuvinte, complet uscate, lipsite de vreun miez real, ca nişte melci băloşi ce şi-ar fi lepădat de mult cochiliile, lăsându-le în urmă în soarele torid al deşertului unei existenţe expurgată de orice conţinut.

Fără a