Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democratii negociaza voturile pentru Maior si Saftoiu

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 septembrie 2006 ·

Parlamentarii PD negociaza cu lideri ai PSD, PRM, PC si UDMR acceptarea lui George Maior ca director al SRI si a lui Claudiu Saftoiu la conducerea SIE, asa cum a propus Traian Basescu.

Negocierile se poarta atat la nivel de grup, cat si individual, pe baza relatiilor de prietenie, confirma surse parlamentare. Potrivit agentiei Mediafax, echipa de negociatori din PD nu s-a intalnit cu niciun reprezentant al PNL, intrucat liderii celor doua partide ar fi transat aceasta problema in mod direct, intre Emil Boc si Calin Popescu-Tariceanu.

Daca discutiile purtate de parlamentarii democrati vor decurge conform asteptarilor, audierea celor doi candidati la sefia serviciilor secrete ar urma sa aiba loc marti, iar validarea in plen, miercuri.

PNL la brat cu PRM

Sustinerea lui Maior de catre democrati a fost contestata in repetate randuri de liberali. Secretarul general al PNL, deputatul Dan Motreanu, a precizat ieri ca un „addendum” la Protocolul Aliantei D.A., semnat de Tariceanu si Boc, le interzice liberalilor si democratilor sa sustina pentru o functie publica, la nivel local sau central, un reprezentant al PSD.

Raspunsul presedintelui PD, Emil Boc, a fost acela ca sefii serviciilor secrete nu intra in categoria functionarilor publici. Boc sustine, de asemenea, ca „PD nu a avut, nu are si nu va avea colaborari politice cu PSD”.

Unul dintre partidele in randul carora democratii poarta negocieri, PRM, a anuntat deja prin vocea presedintelui Corneliu Vadim Tudor ca se va opune numirii lui Maior si a lui Saftoiu. „Vom vota clar impotriva numirii acestor ageamii. Asa cum n-a stiut sa ne consulte si pe noi pentru nimic, asa trebuie sa priceapa Basescu ca e inutil sa ne mai ceara voturile”, a clarificat liderul PRM.

Coktailul Impacarii

PD se face ca lucreaza cu PNL

Democratii mimeaza intelegerea din Alianta. Liderii PD, reuniti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 4 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 37 minute
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Emisarul SUA pentru Ucraina reclamă că atacul rusesc din Sumî „încalcă orice linie a decenței”

HotNews acum 54 minute
Trimisul special al SUA în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că atacul efectuat de forțele ruse asupra unor „ținte civile” în orașul Sumî din nord-estul țării „încalcă orice linie a decenței”. „Ca fost lider militar, înțeleg modul de țintire, iar a

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 2 ore
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 6 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Facerea de bine…Un bărbat a vrut să ajute o tânără și s-a ales cu dosar penal, la Botoșani

Botosani News acum 5 ore
Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, asupra căruia au fost descoperite două documente false, pe care acesta trebuia să le transporte în România la rugămintea unei tinere.

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°