De câteva luni, febra integrarii in Uniunea Europeana a cuprins toata suflarea României. Cum era si firesc, arsita a ajuns si in zonele rurale, pârjolind mintea taranului infricosat foarte de marea schimbare. Numai oltenasul nostru a ramas sanatos tun. Indiferent la eveniment si la urmarile pe care le va implica el, omul se fereste de „boala Ieuropei“ cum stie el mai bine: se drege cu tuiculita de cazan si saluta europenizarea din vârful carutei. Liniste mare in Foisor, satul aflat la vreo zece kilometri de comuna sa, Dranic. „Negasit nici de nemti“, cum se mândresc localnicii cu asezarea sa aproape „strategica“, satul este impartit pe jumatate. O parte - cea binecuvântata de soarta - sta agatata de un povârnis. Are casele mai primenite si puse in linie, de-a lungul drumului de nisip facut in ultimii ani. Cealalta jumatate e aruncata in vale, intre niste ulite pe care orataniile oamenilor pasc in voie namolul. Cu locuintele de aici - inmuiate si scorojite de ani - satul sa tot aiba vreo 300 - 350 de gospodarii pe de-a-ntregul. Scoala primara pentru putinii copii care au ramas, biserica pentru batrânii care dispar, punct sanitar, postas - intr-un cuvânt (al primarului!), asezarea nu e deloc un catun uitat de lume, cum ar dori unii sa-l insulte. Ba e aproape european, daca stai sa numeri antenele parabolice infipte in acoperisuri - in lipsa retelei de cablu, proiectul de alimentare cu apa intrerupt din pricina unor fonduri neplatite la timp ori lampile de iluminat public - nefunctionale in urma unei defectiuni survenite acum câteva saptamâni. Luat la boabe marunte insa, Foisorul este un sat pur oltenesc: mic, neingrijit, murdar. Iar oamenii care il locuiesc sunt olteni de vita: preocupati doar de traiul zilnic pe care si-l cunosc de secole, complet indiferenti la ce se va intâmpla peste câteva luni, la ce inseamna „uie“ si „ieuropenizarea ei“. UE ca... Pastele românilo