Timisoara si Cluj-Napoca seamana intre ele din mai multe puncte de vedere, insa unul este aparte: primarii ambelor orase sunt si sefi de partide. Gheorghe Ciuhandu este liderul PPCD (sau, daca va place mai mult, PNTCD), iar Emil Boc conduce PD. Dar imediat incep diferentele. Daca domnul Boc a ajuns presedinte de partid printr-un candid transfer de putere girat de Traian Basescu, domnul Ciuhandu a acceptat sefia PNTCD pentru ca nu prea a avut incotro. Diferentele se adancesc atunci cand privim sondajele. PD e-n "top 3", PPCD se zbate intr-un 2% ce-l tine departe de tinta care conteaza in acest "sport": Parlamentul. Daca democratii au o puternica structura de conducere in orasul unde se da ora exacta a Romaniei, Bucuresti, punctul de comanda al taranis-tilor este la Timisoara. Iar lucrul acesta este pagubos in politica. Chiar daca nu ne place, trebuie sa recunoastem ca centralizarea excesiva a tarii noastre nu da nici o sansa, deocamdata, excentricitatilor politice. Fostul primar al Iasiului, Constantin Simirad, a infiintat, la sfarsitul anilor '90, un Partid al Moldovenilor, cu speranta ca va strange membri si voturi din randurile romanilor de dincoace de Prut. Numai ca socoteala din dulcele targ nu s-a potrivit cu cea din sondaje, marunta formatiune moldava fiind sorbita cu grabire de insetatul PSD. Iar Simirad trimis in Cuba, ca ambasador. Capitalul de imagine buna pe care il are Gheorghe Ciuhandu (timisorean, ales de trei ori de banateni ca edil, om cultivat, echilibrat, cu bune relatii in Occident) nu s-a transferat si asupra partidului pe care il conduce. Departe de prim-planul vietii politice si de "reflectoarele" presei, fara o garnitura de personalitati care sa suplineasca lipsa liderilor din Bucuresti, PNTCD (ii spunem asa) se "hraneste", la ora actuala, doar din trecutele fapte de arme (legea lustratiei, deconspirarea Securitatii etc). Fapte importante, dar