La 63 de ani, Mircea Daneliuc nu oboseste sa lupte. Printre cei care nu-i dau pace se numara criticii, politicienii, producatorii, distribuitorii si, mai nou, Loredana Groza. La „Sistemul nervos“ l-ati avut actor pe Mircea Radu, acum, la „Legiunea straina“, pe Rica Raducanu. Folositi des amatori?
In toate filmele am folosit amatori. Nu fac un act de caritate. E un serviciu pe care mi-l fac mie insumi. Ei aduc autenticitate filmului. Un actor profesionsit se ridica imediat in scari sa-ti arate ce stie, isi deschide sertarasele in care si-a stocat anumite genuri de interpretare si il simti imediat ca e fals, ca are un joc prea elaborat. Amatorul nu face asta.
Rica a fost cuminte?
Pina la un moment dat cind, excedat de amploarea textului, a vrut sa renunte. El credea ca filmul e asa, cum stie el de la Antena 1 sau de pe unde vietuieste, face citeva bancuri si gata, or, aici avea de creat un personaj. Din fericire, am reusit sa-l imbarbatez si sa-l conving ca ii va iesi. Nu a fost un fel mai desucheat de a face distributia.
Am incercat cu mai multi profesionisti, dar nu m-a convins nici unul si atunci am cautat amatorul care sa se potriveasca cel mai bine rolului si acesta s-a dovedit a fi Rica.
Cum v-ati apucat de scris?
Am fost impins spre lucrul asta ca sa supravietuiesc psihic. Am avut o serie de necazuri cinematografice si m-am defulat in alta arta. Altfel, nu cred ca exista cititori in Romania, sint citiva elitisti care mai citesc, care au invatat asta mai mult in familie decit in scoala. Nu cred ca exista un apetit pentru citit care sa surclaseze apetitul pentru scris.
Ca si-n film, si-n literatura ce e mediocru se vinde mai bine. E mai aproape de kitsch si kitschul e mai asimilabil.
Si in literatura, si in film pare ca sinteti necrutator cu realitatea...
Nu e n