Fara discutie, unul dintre cele mai importante evenimente ale anului a fost prezentarea Raportului Comisiei Europene, raport in care este recomandata intrarea Romaniei in UE la 1 ianuarie 2007. Momentul a fost un prilej pentru majoritatea liderilor politici de a anunta poporul ca in dimineata de 1 ianuarie 2007 se vor trezi cu aceleasi pensii si salarii ca in ultima zi din 2006, ca aderarea nu este sinonima cu integrarea si numai daca muncim avem crestere economica, ne dezvoltam, ne cresc veniturile si, implicit, bunastarea personala. Intrebarile care se pun in mod firesc din acest moment sunt: cum trebuie sa muncim (vorba cantecului: "Nu de munca ne temem, ci de vesnicia ei"), cat va dura dezvoltarea si cand vom avea un nivel de trai mai bun. In ceea ce priveste prima parte a problemelor, important va fi nu cat muncim, ci cum si, mai ales, unde o vom face. Toata lumea vorbeste despre importanta fondurilor comunitare si a capacitatii de absorbtie a acestora. Sigur, ele sunt necesare, dar nu si suficiente. Ele rezolva doar o parte a problemelor, dar in nici un caz pe toate. Exista o veche lege a economiei care spune ca, daca industria prelucratoare nu creste cu peste 3% intr-un an, cresterea economica a unei tari este in pericol - iar Romania se apropie ingrijorator de acest prag. Cauza este performanta slaba a sectoarelor-cheie, cu ponderi importante la export. In schimb, alte sectoare, care, potrivit analizelor de specialitate, ar trebui incurajate, nu au fost bagate in seama: masinile electrice, tehnica de calcul si echipamentele de telecomunicatii, mijloacele de transport. In Romania nu s-a dezvoltat nici unul dintre acestea. Cu o singura exceptie: investitiile realizate de o multinationala din domeniul auto. In rest, nu avem firme puternice, filiale ale multinationalelor care sa impinga in fata aceste domenii. Tara noastra a pariat si pe cateva sectoare care, i