Dranicul a fost locuit inca din neolitic. In 1969, a fost identificata o necropola din secolele II-I i.d.Hr. Au fost descoperite morminte geto-dacice care aveau ca inventar ceramica lucrata de mâna si la roata, asociata cu arme de origine celtica. La nord de sat a fost descoperita o asezare romana, din secolul IV, in care s-au gasit ceramica, fibule si monede. Pe teritoriul satului s-a descoperit un tezaur romano-bizantin. Numele „dreniku“, de origine slava, trimite la o istorie veche, de pe vremea trecerii popoarelor migratoare pe teritoriul tarii noastre. Cu toate acestea, prima atestare documentara a Dranicului este abia de la sfârsitul secolului al XVI-lea, mai exact, din 1590. Domnul Tarii Românesti de la acea vreme, Mihnea voievod, zis Turcitul (1577 - 1583, 1585 - 1591), da la 17 mai un hrisov prin care stabileste mosia jupânesei Maria. Asa cum se obisnuia la inceputul fiecarei domnii, ea ceruse domnitorului sa-i stabileasca prin carte domneasca averea si sa-i intareasca dreptul de proprietate. Se pare ca intre boierii vremii, pamântul respectiv era un bun prilej de sfada: sustineau câtiva ca averile de aici erau „pradalnice“, adica dobândite prin cai ilegale. Dupa o cercetare minutioasa a tuturor proprietarilor pe mâna carora ajunsese satul de-a lungul timpului, Mihnea voievod decide ca Dranicul ii revenea de drept jupânesei. Astfel, dintr-un sat liber - cum era la jumatatea secolului al XV-lea - si unul boieresc - cum reiese din actele de proprietate ale lungului sir de boieri Craiovesti - Dranicul ajunge sat domnesc. Schimbarea nu este de lunga durata insa, asezarea intrând curând in alcatuirea mosiilor boieresti. Ultimul boier in stapânirea caruia s-au aflat pamânturile Dranicului inainte de colectivizare a fost Mihail. Eroi si agricultori Cât priveste oamenii de aici, acestia au fost „rumâni“ harnici si gospodari, care s-au indeletnicit de-a lungul secol