Mi s-a povestit ca in bucatarie la Hilton a fost dezmat de antilope si porci teposi, cu ocazia francofagiei. Bucatarii au fost inlocuiti pe alocuri de negrese planturoase care pregateau mese traditionale pentru oficialii tarilor francofone si foste aborigene.
In acest context international de nivel inalt, doua doamne cu satarul in mana macelareau animale exotice cot la cot, pentru conducatorii unor state vecine si prietene de pe continentul negru. Iar una dintre ele a intrebat-o pe cealalta, en francais: Si tu, tot bucatareasa? Atunci, satarul s-a oprit o clipa din caderea-i nemiloasa, pentru a lasa raspunsul sa treaca nevatamat. Nu, eu sunt ambasadoare!
Aceasta poveste m-a ajutat sa trec usor peste zilele atat de neclare ale acestei saptamani. In cele din urma, m-am lamurit din nou ca acolo sus cineva se cruceste cand ne vede asa de rataciti in traducere. Am incercat sa fac o recapitulare a timpului petrecut pentru mine in comparatie cu timpul pierdut in disecarea tuturor subiectelor cu care pocnesc din bici pe langa boi analistii.
Am iesit masiv in pierdere, numarand conversatiile despre dosare, integrare, francofonie sau nu, despre un craiovean pensionat de boala care a gasit 90 de milioane si le-a dus la politie, despre vamesii care nu au fost corupti, ci chiar victime ale fluctuatiilor valutare, despre injuraturile in franceza pe care erau indemnati cititorii nu stiu carui ziar sa le invete pentru a le folosi in trafic, despre trafic, numai trafic si nimic altceva decat trafic.
Aceste subiecte pot fi oricand inlocuite cu altele, nu va faceti griji, are cine sa se ocupe de asta. Dar senzatia ca traiesc intr-o realitate care ma absoarbe total, ma devoreaza cu incuviintarea mea si ma desprinde sistematic si absurd de lucrurile care mi se par importante m-a inspaimantat putin.
Adica, cine sunt eu sa ajung s
