Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premii pentru literele braşovene

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 30 septembrie 2006 ·

Oamenii de litere au avut parte, vineri, de festivitatea anuală de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor din Braşov. Juriul, condus de scriitorul Doru Munteanu, a avut de „cântărit” între cele zece volume înscrise pentru debutul literar şi alte 15 aflate în „competiţia” membrilor Uniunii Scriitorilor. Ariadna Petri din Ploieşti a câştigat premiul pentru debut în poezie „Darie Magheru” pentru volumul „Cuvintele luminii”. Cartea „Intrări în labirint”, semnată de Christian Crăciun, a fost desemnată drept cel mai bun debut în proză.

Premiat

pentru 12 cărţi

Poetului Ioan Suciu i-a fost decernat premiul „Gherghinescu Vania” pentru o creaţie literară convingătoare reunită în nu mai puţin de 12 volume. „Premiul este reflectarea şi încununarea activităţii mele de ani şi ani pe tărâmul literelor braşovene şi, îndrăznesc să spun, şi române”, a afirmat Ioan Suciu. Romanul „Chiron” al scriitorului Ion Topolog Popescu a obţinut premiul pentru proză „Ştefan Baciu”. „«Chiron» se vrea şi o replică la un fel de literatură astăzi care a coborât enorm de mult în trivial, într-un tern aproape dezgustător”, a mărturisit ieri Ion Topolog. Ex aequo au fost acordate din partea Uniunii Scriitorilor din Braşov, două premii pentru eseu, lui Adrian Lesenciuc şi lui A.I. Brumaru. Cornel Teulea a fost cel care a primit premiul pentru teatru „Geta Grapă Ţânţu” pentru volumul său de dramaturgie intitulat „Oraşul fără memorie”. Pentru întreaga activitate literară, scriitorului Daniel Drăgan i-a fost acordat premiul „Opera Omnia”. „Foarte mulţi mă felicită pentru numărul cărţilor mele, dar încerc un sentiment de jenă când se vorbeşte despre numărul lor foarte mare, pentru că aş prefera să se vorbească mai mult despre calitatea lor decât despre cantitatea lor”, afirma ieri Daniel Drăgan. Oamenii de litere au avut parte, vineri, de festivitatea anuală de decernare a premiilor Uni

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°