La congresele taranimii, ce se tineau periodic sub cupola pavilionului central din complexul de expozitii vecin cu Casa Scanteii, pauzele se lasau intotdeauna cu niste cozi lungi si vioaie la toalete, cozi comparabile ca dimensiuni si forfotire cu acelea de la "Alimentare", cand se baga carne sau branza.

Pitorescul itarilor si al camesoaielor, vorbirea cu doua intelesuri, apropourile marlanesti sporeau penibilul luptei pentru o intrare in timp util la veceuri. In cele 15-20 de minute, cat dura pauza dintre nesfarsita cuvantare a lui Ceausescu si puparile-n fund ce-i urmau, delegatii dadeau navala ca disperatii la pisoare. Pavilionul n-a fost proiectat pentru congrese si puhoaie de delegati, iar organizatorii, coplesiti de marile probleme ale epocii, le ignorau pe cele mici, cum ar fi udul si matul. Se ajungea de fiecare data la solutii de criza, cand activistii se inghesuiau cate cinci intr-o cabina, iar tovarasele lor de munca bateau o indracita sarba pe loc, provocand in cohortele de tovarasi barbati, presati si ei de nevoi profund nepartinice, strigari de duh golanesti de genul "cine-i mai grabita s-o dea din mana-n mana!".

Totalitarismul a fost marcat de multe situatii de un comic gros, de cazarma si de lagar, de care nu pomeneste nimeni. Analistii si istoricii "iepocii de aur" au sacralizat in evocarea perioadei un discurs lemnos, sumbru si punitiv, ca si cum lumea nu mai radea si nu mai simtea grotescul marilor convocari, in care ideologicul ar fi fost sa bata naturalul. La revenirea in sala, delegatii numai asta faceau, comentau intamplarile jenante de la toalete. Cum l-au vazut stand ca tot omul la rand pe cutare primsecretar, renumit pentru duritatea sa, cum nu stiu care sefa de la propaganda, de care se temeau toti, n-a mai putut si a facut si una, si alta pe dansa, si cum se prelingeau galbui pe hol paraiasele de pisati de la "veceele" care, cu