Partidul National Liberal a devenit cel mai periculos grup politic romanesc. Nu e un triumf fara competitie. Insa ce au reusit liberalii are ceva iscusit si indraznet. O ticalosie stilata, ca un zimbet de chelner chipes si hot.
Contributia liberala la degradarea vietii politice romanesti inainteaza sub masca modernitatii si, din acest motiv, e inconfundabila. Ea se desparte, prin snobism si panas, de masivitatea agrariana a bunilor prieteni pesedisti si de incruntarea manelista a viitorilor prieteni peremisti.
Bilantul Delegatiei Permanente incheiate alaltaieri, la Cluj, e formidabil.
El descrie perfect ambii versanti ai raului liberal: demagogia larga si violenta precisa. Au fost dati afara doi tineri cruzi si dinamici: Cristian Boureanu si Raluca Turcan. Amindoi vinovati de delictul de gindire critica si nevinovati de alinierea la motorul intern al partidului.
In schimb, a fost admisa in PNL admiterea in Uniunea Europeana, o cotitura istorica pe care primul-ministru Tariceanu a infiat-o fara drept. Admiterea admiterii e versantul demagogic pe care liberalii l-au inaltat, la un unghi de inclinare necunoscut de la Caragiale incoace. Excluderile sint celalalt versant: precizia de lunetist care apara integritatea propatriciana a partidului.
Punctul de intilnire al versantilor e un antireformism atroce, pe care opinia publica ezita inca sa il recunoasca, incurcata si inramata, cumva, in bunele maniere ale politicii fixate de perioada 1989-2004. In acest interval expirat, liberalii au facut (adesea sincer) figura de partid principial.
Etapa a coincis, exact, cu impulsul dictat de gindirea flexibila si vasta a lui Valeriu Stoica, liderul disidentei intelectuale distruse acum de nevoile grupului Patriciu. Asa au devenit noii liberali avangarda antireformismului romanesc, vehiculul politic al unei arii d
