Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Integrarea, o mutare favorabilă pentru companiile de relocare

Publicat in Adevarul, luni 2 octombrie 2006 ·

Preţul mutării variază între 2.000 şi 15.000 de euroEvaluarea se face luând în considerare locul de provenienţă al celor care apelează la astfel de servicii, astfel că transportul poate fi

Preţul mutării variază între 2.000 şi 15.000 de euro

Evaluarea se face luând în considerare locul de provenienţă al celor care apelează la astfel de servicii, astfel că transportul poate fi asigurat de containere - dacă vin de pe alt continent, avion sau vehicule, iar lucrurile sunt depozitate în spaţii special amenajate, în cazul în care noul spaţiu nu este încă disponibil. În funcţie de volum, destinaţie, acces la cele două sedii între care se face schimbul, dar şi de scară, etaj, costul unei relocări poate varia între 2.000 de euro (pentru o cameră) şi 15.000 de euro (pentru o vilă compusă din living şi 3-4 dormitoare). Pentru o relocare internă Timişoara-Bucureşti, preţul poate ajunge până la 1.000 de euro, la un volum de circa 30 metri cubi. "Marja de profit la o mutare este de aproximativ 30-40%", a declarat pentru Adevărul Emilian Gemai, manager în cadrul companiei greceşti Orbit Transporturi Internaţionale. Potrivit acestuia, procentajul de creştere anuală a cifrei este de 20-30%, faţă de valoarea de 720.000 de euro, înregistrată în 2004. şi compania TransCarpatica International oferă servicii de "door to door", printre clienţii importanţi numărându-se Alpha Bank, Ambasada Irlandei, Ambasada Greciei, Germanos, Konica, Renault, Romavia, Siemens sau Cosmote Romanian Mobile Telecomunication. Principalul motor de creştere a cifrelor de afaceri vor fi investiţiile străine şi, implicit, majorarea numărului de persoane care vor alege să se mute în ţara noastră. "Dacă luăm în calcul experienţa Ungariei, unde la un an de la integrare cifrele de afaceri ale companiilor din domeniu s-au dublat, putem spune că acelaşi lucru este de aşteptat să se întâmple şi în Ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit și a CEO cu până la trei ani

Libertatea acum 16 minute
România va cere Comisiei Europene o amânare pentru închiderea termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) și a carierelor miniere care le alimentează, potrivit unui document analizat de publicația Profit.ro.

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum o ora
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

„Să vedem cine va pleca": Impasul prezidenţial din Georgia se apropie de punctul critic. Între timp, SUA au impus sancţiuni oligarhului Bidzina Ivanişvili, autorul de facto al orientării proruse a guvernului de la Tbilisi

News.ro acum 3 ore
Toţi ochii din Georgia sunt aţintiţi asupra elegantului Palat Orbeliani din secolul al XIX-lea din Tbilisi, unde se apropie un moment decisiv. Cine va ocupa sălile sale pe 29 decembrie? Duminică, preşedinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zourabi

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 3 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum o ora
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Trupele nord-coreene au pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Albă: 1.000 de victime în 7 zile, la Kursk

Libertatea acum 16 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, 1.000 de soldați din trupele lor fiind uciși sau răniți numai în ultima săptămână în regiunea rusă Kursk, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al

Guvernul acuzat de cinism Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere autorităţilor să renunţe la îngheţarea valorii punctului pe serviciu medical

Ziua Constanta acum 20 minute
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică înghețarea valorii punctului per serviciu medical la 5 lei în 2025, considerând-o o măsură nerealistă. Medicii specialiști avertizează că această măsură va pune presiune asupra cabine

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 10 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°