Serialul "Adevărul deschide dosarele Scânteia" continuă azi un nou capitol: "Trecute dosare de doamne şi domniţe" dosarele Scânteia". Începe deci "săptămâna femeilor". "Săptămâna femeilor fatale" de la Scânteia. A femeilor care au însemnat ceva, care au lăsat în urma lor o legendă şi, cum se întâmplă de fiecare dată când încerci să răspunzi la întrebarea "Cherchez la femme?", mult, mult mister.

În cele aproape 1.000 de dosare personale de cadre de la Scânteia, am identificat aproape 300 (mai precis 283) de nume feminine. Din anii "80, din anii "70, din anii "60, din anii "50. Ba chiar şi din anii "40, din ilegalitate. De pe vremea când se scotea femeia ilegală, iar femeile scânteiste, nu de puţine ori, erau vânate de Siguranţă. Vom începe seria "Trecute dosare de doamne şi domniţe" oarecum "în răspăr", cu un dosar special. Mai degrabă cu dosarul unei femei speciale. O fostă şefă (adjunctă) a serviciilor speciale/secrete. şi nu a oricărui serviciu, ci a SIE, a Serviciului de Informaţii Externe. Adică elita informaţiilor într-un stat. Adică spionajul românesc, unde doamna, cu grad de colonel, deţinea o funcţie de general cu mai multe stele. Va fi vorba în cele ce urmează despre Elena Zamfirescu, o doamnă care, înainte să lucreze în MAE şi SIE, a fost "în cărţi", adică în dosarul de cadre de la Scânteia. De la Editura Scânteia, un megaholding media al CC al PCR în care erau incluse, pe lângă ziarul Scânteia (unde Elena Zamfirescu era colaborator), şi alte organe de presă, printre care şi "Era socialistă", locul de muncă propriu-zis al doamnei Z.

Dosarul "Doamnei Z"

"Z", de la Zamfirescu. Elena Zamfirescu. Unele media uşor ostile doamnei i-au spus cu o lejeră maliţiozitate "madame Z" şi/sau "Lenuş", aşa cum s-ar zice că-i spuneau apropiaţii: cei din MAE, cei din SIE. Doamna civil Elena Zamfirescu, cheia întregului succes în spionajul "regimului Constant