- Social - nr. 193 / 2 Octombrie, 2006 A se lua o oala cu smaltul sarit pana unde nu se poate ajunge ca valoare. A se sterge de praful depus din descompunerea fortata a precedentilor literari. Se va astepta, desigur, pana cand niste presupusi catei vor marai de trei ori dupa presupusa lepadare de ziua de ieri. Se vor aduna trei ciumeti, luati de chica literara precum pastarnacul de frunze si azvarliti in aceeasi oala in care veleitarii isi spala picioarele, in lipsa unui papa literar de protocol. Desigur, ciumetii vor fi greii, fundatia, chiar daca precum baloanele de gaz ar fi de usori, daca unii critici literari infiltrati in mass-media nu ar deregla cantarul perceptiei relativ generale. Desigur, prin ingrosarea glumei, prin umflarea buboiului, ciumetii (oameni influenti, nu spun cine!) se vor inmulti, vor adauga ciorbei clocotinde, drept rosii, sangele secretiilor lor si, drept rantas, vor da unul facut din ceapa ale carei multe foi adapostesc talentul ce incontestabil il au in forma bruta. Bucatarul poate pune nenumarate oale pe foc (dar, vai, pe focul sacru, iubite Macedonski!), oale si ulcele (fara smalt) pana ce instinctul si experienta vor considera mancarea din ele gata. Intregul proces de bucatarie are condimente frustrarile din copilariile autorilor, viata sexuala putreda ca scandura, viata sentimentala mai putreda decat ea si speranta mai neagra decat scrumul acelei scanduri arse. O fundatie facuta din dejectii pusa unui edificiu literar colectiv, spun gastronomic, fiindca propriile lor dejectii le duc hrana la gura, literar, ma duce cu gandul la Nietzsche - care nega muzica lui Wagner -, desigur, pastrand proportiile, pentru ca Wagner dadea o dimensiune enorma a omului, dar prost inteleasa atunci. Tare as vrea sa ma insel in privinta latrinei pe care ei tind a mi-o arata drept farfurie, si, mai mult, farfurie plina cu substanta literara comestibila, chi