Raymond Carver, Catedrala, traducere de Horia Florian Popescu, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 280 pag.
Exista azi o preferinta pentru roman in detrimentul prozei scurte. Nu stiu de ce. Vad doar ca numarul volumelor noi de nuvele, schite, povestiri e in toata lumea mult mai mic decat cel al romanelor. Ca "meseria de nuvelist", cum ar spune un mare nuvelist roman, Radu Cosasu, pare a fi considerata in secolul Xxi mai facila, un soi de exercitiu pentru treapta "superioara" a fictiunii romanesti. De fapt, granita dintre genuri a devenit atat de vaga, incat sub eticheta mai comerciala de roman pot fi plasate tot felul de productii literare, de la saga de familie si fresca istorica la suite de fragmente lirice, confesiuni deghizate sau povestiri independente avand un minim numitor comun. Si totusi, oricat de evidenta ar fi pentru moment suprematia romanului, exista nuvelisti de referinta, de care nu te saturi niciodata: Cehov, Borges, Hemingway, Salinger, ca sa nu dau decat primele exemple care-mi vin in minte. Si, neaparat, Raymond Carver (1938-1988), recunoscut drept cel mai bun nuvelist american. Ca numele lui figureaza in fiecare an in sumarul antologiei The Best American Short Story e deja un indiciu de valoare inalterabila, dar ca prin mai toata lumea i se traduc si reediteaza mereu culegeri de proze, ca a ajuns sa se vorbeasca de o carvermanie mondiala, dincolo de mode si tendinte locale - asta chiar ar trebui sa va faca sa-i cititi volumele editate la Polirom incepand din 2004 si care se gasesc in librariile noastre: Taci, te rog, Despre ce vorbim cand vorbim despre iubire si Catedrala, aparut vara aceasta. Pana sa devina "maestrul prozei scurte americane", calitate din fericire recunoscuta in ultimul lui deceniu de viata, lucrurile n-au mers prea bine pentru Raymond Carver. Nascut intr-o familie modesta din Oregon, s-a insurat si a avut un cop
