Lula da Silva nu a reuşit să fie reales din primul tur al alegerilor prezidenţiale din Brazilia, fiind nevoit să-l înfrunte în turul de scrutin pe guvernatorul statului Sao Paolo, Geraldo Alckmin. Da Silva a obţinut 48,6 la sută din voturile exprimate, faţă de 41,6 la sută, cât a înregistrat Alckmin. Rezultatul este considerat o surpriză, având în vedere că majoritatea sondajelor îl dădeau învingător din primul tur pe preşedintele în exerciţiu. Preşedintele Lula da Silva, liderul Partidului Muncitorilor, este extrem de popular printre păturile defavorizate ale electoratului, datorită politicilor sale care au redus în ultimii patru ani procentul acelora care trăiesc sub limita sărăciei. Alckmin, care se bazează în special pe voturile clasei de mijloc, a beneficiat de pe urma dezvăluirilor din ultimele săptămâni cu privire la o campanie murdară împotriva sa, purtată de oamenii preşedintelui Lula de Silva. Preşedintele în funcţie rămâne favorit pentru turul 2, programat pe 29 octombrie, dar scrutinul se arată acum mai deschis ca oricând. (I.B.)
Lula da Silva nu a reuşit să fie reales din primul tur al alegerilor prezidenţiale din Brazilia, fiind nevoit să-l înfrunte în turul de scrutin pe guvernatorul statului Sao Paolo, Geraldo Alckmin. Da Silva a obţinut 48,6 la sută din voturile exprimate, faţă de 41,6 la sută, cât a înregistrat Alckmin. Rezultatul este considerat o surpriză, având în vedere că majoritatea sondajelor îl dădeau învingător din primul tur pe preşedintele în exerciţiu. Preşedintele Lula da Silva, liderul Partidului Muncitorilor, este extrem de popular printre păturile defavorizate ale electoratului, datorită politicilor sale care au redus în ultimii patru ani procentul acelora care trăiesc sub limita sărăciei. Alckmin, care se bazează în special pe voturile clasei de mijloc, a beneficiat de pe urma dezvăluirilor din ultimele săptămâni cu privir