Hotarul localităţii Beu pare a nu fi fost călcat vreodată de picior de om. O frumuseţe sălbatică, numai coline împădurite şi văi abrupte, în toate nuanţele de verde posibile, se dezvăluie în faţa ochilor odată ce ai ajuns în vârful dealului, după ultima casă din sat.
La vreo patru kilometri mai încolo, din reverie te trezeşte mugetul unor vaci, care la ora asfinţitului dau semnalul de plecare către casă. După o curbă strânsă, care dă într-un soi de "chei" deluroase, descoperim ciurda satului Beu. 37 de vite cu ugere grele de lapte, conduse către casă de Papp Laszlo, un tânăr văcar. "Numai pare că nu e greu să fii văcar. Poate în altă parte nu e, dar aici într-un loc încare păşunea este la câţiva kilometri de casă, plini cu dealuri din care apa lipseşte, este foarte greu. Uneori mă întreb dacă la anul să mă apuc din nou de treaba asta. Din 8 mai până în 15 noiembrie, eu sunt acasă doar ca să dorm", ne-a spus Laszlo.
Mai mult de opt ore de muncă
Pentru a ajunge la păşune cu vitele, Laszlo se scoală dimineaţa la ora trei. O jumătate de oră mai târziu, prima vită iese din curte, pentru ca la ora şapte dimineaţa să poată să ajungă la păşune. Apoi la ora 12, toţi fac cale întoarsă pentru ca vitele să poată fi adăpate, iar cele care au viţei mici să îşi hrănească puii. La ora 15 sunt din nou în drum spre păşune până seara la ora 19. "După întâi octombrie programul se scurtează cu două ore. Dacă timpul permite o să ieşim cu ele până în ultima zi de păşunat. Aici între dealurile astea câteodată vremea e ca la munte. De fapt de sus de pe deal se văd munţii Gurghiului. Cum îi vremea acolo, aşa e şi pe la noi", ne-a spus Laszlo.
Răsplată pe măsură
Pentru o zonă retrasă cum e Beu, a fi văcar în sat este totuşi un lucru bun. Pentru fiecare vacă scoasă la păşunat pe zi, primeşte 14 lei, adică un salariu de 300 de lei lunar. Pe lângă bani, pentru fiec
