Uneori mi se intâmpla sa intru in pana de idei când vine vorba de urmatorul local despre care sa scriu. Asa ca imi intreb colegii de locurile pe care le frecventeaza sau... dau drumul la radio. Asa s-a intâmplat si ieri, când am auzit spotul publicitar pentru Pizzeria Emilio. Fara sa am cine stie ce pofta de pizza, ieri, in jurul prânzului, am trecut pragul Pizzeriei Emilio de pe strada Spaniei. La parter este si un fast-food, dar am preferat sa urc. Sus nu sunt mai mult de cinci separeuri, atmosfera intima fiind astfel garantata. Ce m-a surprins in prima faza au fost geamurile „sigilate“, mai exact acoperite cu mocheta. Privind usor printr-un geam care s-a intâmplat sa fie deschis, explicatia a venit cât se poate de firesc: asezata intre case, cladirea care adaposteste pizzeria nu ofera o priveliste deosebita. Ce mi-a placut cel mai mult, din punct de vedere al designului interior, au fost lustrele, realizate din nuiele impletite, care coboara destul de aproape de masa, pe un fir mascat, destul de interesant, cu zale realizate tot din nuiele. N-am fost nevoita sa astept foarte mult nici ca ospatarita sa-mi ia comanda (spatiul este destul de restrâns si la ora aceea nici nu erau clienti). Asadar, am comandat o pizza Emilio (specialitatea casei), cu de toate - salam, sunca, ou, masline, ardei iute etc. - si o portie de pui cu sos mexican, asta ca sa fac o comparatie cu ceea ce am mâncat, cu o saptamâna in urma, la un restaurant cu un astfel de specific. Desi au fost locuri in care am mâncat o pizza mai buna decât cea de la Emilio, n-as putea spune exact ce nu a fost pe gustul meu: salamul sau poate cascavalul... Insa puiul cu sos mexican a fost delicios: bucati de piept de pui, intr-un sos de rosii cu ciuperci si cu legume (porumb si mazare) si bucati de ardei (foarte) iute. Rasfoind meniul m-au surprins, pe lânga diversitatea preparatelor (ma asteptam ca aici sa se s