Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasă prea numeroasă

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 3 octombrie 2006 ·

La şcoala din cătunul Viilor este imperios necesară înfiinţarea unei clase paralele de a II-a, susţin cele patru învăţătoare care predau aici. În momentul de faţă nu se mai poate face însă nimic întrucât o nouă clasă nu a fost cuprinsă în planul de şcolarizare aprobat de ministerul de resort pentru 2006-2007.

Clasa a II-a a şcolii din cătunul Viilor are 29 de elevi. Conform legii numărul maxim de elevi într-o clasă din ciclul primar este de 26 iar dacă acest număr este depăşit şi cu un singur elev, trebuie înfiinţată încă o clasă pentru că numărul minim este de 10.

Situaţia este mai deosebită deoarece la şcoala generală clasele I – IV din cătunul Viilor învaţă 15 copii la secţia maghiară şi 64 de copii la secţia română proveniţi din familiile de romi din zonele Parângului şi Viilor, cele mai sărace zone ale oraşului.

Pentru că aceşti copii nu merg la grădiniţă şi nici nu au "cei 7 ani de-acasă", educaţia lor cade doar în sarcina dascălilor. Învăţătoarele nu au cum să-i lase repetenţi în clasa I (şi atunci unii copii abia învaţă să ţină în mână un creion sau să recunoască culorile, au nevoi educative speciale), dar încearcă din răsputeri să-i înveţe în patru ani să scrie, să citească, să socotească şi – atât cât e posibil – să devină civilizaţi şi responsabili. Unele clase funcţionează simultan, ceea ce înseamnă că în aceeaşi oră una dintre învăţătoare trebuie să lucreze cu 14 copii de clasa I şi cu 9 de la a III-a, iar învăţătoarea de la secţia maghiară are în aceeaşi sală copii de la clasele I, a II-a şi a IV-a.

Cadrele didactice de la şcoala din cătunul Viilor spun ca au cerut încă de anul trecut ca dintr-o clasă de 29 de elevi să se facă 2 clase. Situaţia este cunoscută şi de conducerea Gimnaziului "Miron Neagu" de care aparţine şcoala din cătunul Viilor şi de către inspectorat, dar nu s-a putut lua nici o măsură în acest sens. O nouă

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 21 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Discuţii la Chişinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

G4Media acum o ora
Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chişinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele s

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 38 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 9 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°