Imi displac, in egala masura, si sovinismul european, pregatit sa mentina „musuroiul de orgolii locale”, si perspectiva de a vedea „mcdonaldizat” acest „musuroi”.

Marturisesc ca ma deranjeaza unele lucruri la francezi. Ma deranjeaza, de pilda, impresia (penibila, dar insistenta) ca toti se cred descendenti, in linie directa, din Pascal si din Napoleon. Ma deranjeaza si modul in care stramba, cam prea vizibil, din nas cand nu graseiezi cu aceeasi usurinta ca ei.

Sau cand uita ca delirul de grandoare, care ii statea atat de bine lui de Gaulle, nu poate fi valorizat de oricine. Sa zicem, de Chirac.

Dar inteleg ca Franta trece printr-o situatie delicata. Nu e usor, desigur, sa nu mai ai nici colonii, nici privilegiul de a vorbi unica limba la moda, dar sa crezi, in continuare, ca orice om are doua patrii: a sa si Franta. Decadenta e mai greu de asumat decat gloria. Mai ales ca stilul ilustrat, candva, in celebra formula „honnête homme“, care a fost, pentru

multi intelectuali, un ideal de rafinament si lustru, a devenit o simpla amintire, azi. Grosolan si impetuos, „visul american“ s-a dovedit si mai simplu, si mai eficient. E suficient sa luam exemplul nostru.

Ai nostri tineri nu mai invata, azi, la Paris, „cravatei cum se leaga nodul“, ci isi cizeleaza CV-ul si cariera la „masterate“ si „burse“ americane, inainte de a veni sa ne invete „corectitudinea politica“.

Iar industria cinematografica de la Hollywood ocupa un loc de prim ordin, se stie, alaturi de Pentagon, in expansiunea celei de „a patra Rome“.

In prezent, e mai mult decat clara eroarea calugarului care i-a scris, intr-un raport, marelui cneaz al Rusiei, pe la inceputul veacului al XVI-lea, profetizand ca dupa „a doua Roma“, cum fusese considerat Constantinopolul, Moscova va fi „a treia Roma“ si ca - atentie! - „a patra Roma nu va