Trei elevi mureşeni au fost reţinuţi ieri, fiind suspecţi de uciderea lui F. Iosef, de 34 de ani, al cărui cadavru a fost găsit duminică în pădurea din apropierea Clinicii de Neuro-Psihiatrie din Târgu Mureş. Elevii V.O.Z 17 ani, clasa a X-a, K.A.Z., 17 ani, clasa a XI-a, şi B.E., 16 ani, clasa a X-a, au fost reţinuţi luni seara, şi prezentaţi ieri cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Mureş. La ora închiderii ediţiei Tribunalul nu se pronunţase încă în acest caz. “Elevii sunt suspecţi de comiterea infracţiunii de omor. Tribunalul se va pronunţa asupra situaţiei lor. Să nu ne grăbim, să lăsăm ancheta să continue”, ne-a declarat comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, Ioan Nicolae Căbulea. Reamintim că F. Iosef a fost găsit mort la sfârşitul săptămânii trecute. Între timp medicul legist care a efectuat necropsia s-a pronunţat asupra cauzei: moarte violentă care s-a datorat hemoragiei interne masive în condiţiile unui politraumatism cu fracturi costale multiple şi ruptură a ficatului şi splinei. Conform buletinului informativ, emis de IPJ Mureş ieri, motivul care a dus la săvârşirea acestei crime este un diferend legat de o sumă de bani pe care victima o datora celor trei tineri, aceştia aplicându-i „datornicului” o corecţie cu pumnii şi picioarele.
Ionuţ OPREA
Trei elevi mureşeni au fost reţinuţi ieri, fiind suspecţi de uciderea lui F. Iosef, de 34 de ani, al cărui cadavru a fost găsit duminică în pădurea din apropierea Clinicii de Neuro-Psihiatrie din Târgu Mureş. Elevii V.O.Z 17 ani, clasa a X-a, K.A.Z., 17 ani, clasa a XI-a, şi B.E., 16 ani, clasa a X-a, au fost reţinuţi luni seara, şi prezentaţi ieri cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Mureş. La ora închiderii ediţiei Tribunalul nu se pronunţase încă în acest caz. “Elevii sunt suspecţi de comiterea infracţiunii de omor. Tribunalul se va pronunţa asupra situaţie