Dramatismul povestii de la Pata Rat s-a epuizat atat de mult, incat nici macar jurnalistii straini nu o mai gasesc interesanta, iar politicienii au inteles ca nu mai pot scoate capital politic din ipotetica rezolvare a problemei.

In timp, cei cativa zeci de oameni fara adapost, care traiau in vecinatatea rampei de gunoi, in locuinte improvizate, colectand resturile reciclabile, s-au transformat, pe nesimtite, intr-o comunitate nedefinita si perfect segregata, ce cuprinde aproape 1000 de persoane. Majoritatea sunt romi, de aceea, pe nedrept, celor de la Pata Rat li s-a pus eticheta de tiganii din groapa.

Povestea acestora a devenit un subiect tabu, astfel incat autoritatile locale evita sa vorbeasca public despre cei ce locuiesc acolo.

La iesirea din Cluj-Napoca, spre comuna Apahida, drumul prafuit o coteste la dreapta, catre rampa de gunoi a judetului. De zece ani, autoritatile locale nu au reusit sa asaneze focarul de infectie, care, desi nu mai are autorizatie de mediu, functioneaza drept rampa de gunoi.

Peste 5 hectare de resturi sunt tinute sub control de cei care culeg zilnic deseurile de fier, lemn, plastic sau hartie, astfel ca groapa isi pastreaza relativele dimensiuni.

Eugen Veres, directorul societatii care exploateaza, avand contract cu Primaria Cluj-Napoca, rampa de la Pata Rat, isi aminteste ca, inca din anii ‘70-’80, diferite persoane s-au strans in jurul gropii, unii fiind angajati ai societatii locale de salubritate.

Dupa ’90, regulile economiei de piata au facut ca acestia sa fie folositi pe post de colectori ai deseurilor reciclabile, la schimb ei primind hrana, eventual sume modice de bani. Industria din jurul rampei functioneaza la limita legalitatii, deoarece colectorii nu au acte, contracte de munca sau alte b