Se pare ca am obtinut o prima garantie a primirii noastre la 1 ianuarie viitor in comunitatea europeana. Vom continua sa privim cu atentie numai reactiile politicienilor, falsele lor miscari, menite cel mai adesea sa ne induca in eroare. Azi va propun sa privim mai de aproape si la cele ce se intampla "mai jos", la capacitatea noastra de reactie fata de "fleacurile" noneuropene care impodobesc, atat de tipator, viata sociala din Romania. Cele care vor trebui sa dispara, daca vrem ca primirea noastra in UE sa devina, in timp desigur, chiar integrare. Tocmai ma bucurasem de frumusetea sobra, europeana a unui oras romanesc, parca intrat inaintea restului tarii, dar alaturi de altele de peste munti, in Europa, cand a trebuit sa iau zisul Inter City spre Bucuresti, capitala perpetua a cacofoniei, si nu numai a celei politice. Cand am spus frumusetea europeana a Aradului am exclus incercarea de cenzurare a unui spectacol de teatru de catre o minte ingusta, incercare care s-a terminat, pana la urma, cu bine, la teatrul din localitate. Revenind la tren, asta arata pe din afara asemenea celor pe care le jinduiam altadata. Pe dinauntru totul e, de asemenea, civilizat. Aproape ca-n Europa, dar cat de departe! Pentru ca, in mentalitatea lor de cartier, responsabilii SNCFR-ului considera un semn de civilizatie si de confort, probabil, obligarea tuturor calatorilor, care nu platesc putin pe un bilet, sa asculte muzica. Muzica usoara, cum se numea altadata. L-am rugat pe seful trenului, altminteri o persona amabila si binevoitoare, sa opreasca zgomotul continuu, dar mi-a spus ca nu are voie decat, suprema concesie, sa-l faca mai incet. Aici, desi pare un fleac, descoperim un reflex totalitar: toti sa asculte ce muzica vreau eu, patron sau director sau ce-o fi. Ca exista o multime de tineri care-si spala in felul asta singuri creierele, ii priveste. Pot s-o faca si-n tren, cu apar