Pentru a fi un bun instrumentist de filarmonică este nevoie de talent şi de foarte multă muncă. De aceea este anormal modul în care muzicienii filarmonicilor se pierd de cele mai multe ori în anonimat. Nu doar pentru marea masă a românilor, ci şi pentru "melomani", cei care merg sistematic la filarmonică, un membru al orchestrei este doar unul printre toţi ceilalţi, audiat şi aplaudat împreună cu toţi ceilalţi, în afară de cazul particular în care este prim-instrumentist. Gurile rele spun că "dincolo" este totuşi altfel, că iubitorii germani de muzică clasică, de exemplu, cunosc în amănunt numele fiecărui membru al unei filarmonici, tehnica sau virtuozitatea fiecăruia în parte.
Concertmaestrul Filarmonicii
Laszlo Sandor a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti în anul 1978, este membru al Orchestrei Simfonice din Târgu Mureş din acelaşi an, iar din 1988 este concertmaestru (prim violonist). După cum spune maestrul violonist, "concertmaestrul trebuie să fie atent la sincronizarea orchestrei cu dirijorul". Ideea este că într-o orchestră simfonică nu se poate face "rabat de la partitură", deci orice improvizaţie este exclusă.
"Într-o orchestră simfonică, rolurile sunt împărţite. Există instrumentişti care cântă după o anumită regulă ca prim-solişti. De exemplu, un violonist care face solistica creează tema, iar celelalte viori suportă armonia, adică acompaniază".
Trupul şi sufletul unui instrument
"Contrar instrumentelor de suflat, pentru o vioară de calitate contează vechimea. Mai mult, este important ca lemnul ales pentru a se face o vioară să fie lemn vechi", ne spune concertmaestrul. Laszlo Sandor spune că o vioară de calitate are faţa construită din molid, iar spatele şi gâtul din lemn de esenţă tare. "Contează mult nu numai lemnul, ci şi modul în care se taie lemnul. Firele esenţei lemnoase trebuie să fie egale între ele şi perf