Abia ce a mai trecut puţin buimăceala care i-a cuprins pe politicienii de toate culorile după anunţul-bombă al nominalizării pesedistului Maior pentru funcţia de director al SRI. Gestul a fost atât de neobişnuit pentru cutumele politice dâmboviţene, încât politicienii de toate culorile şi-au pus cu dificultate sentimentele în ordine pentru a putea reacţiona. Dacă ar fi să facem o comparaţie, este ca şi cum Ion Iliescu l-ar fi desemnat pentru această funcţie pe, să zicem, Puiu Haşoti, de la liberali. Dacă reacţia liberalilor era de aşteptat, ei simţindu-se încă odată obiectul unui afront la nivel înalt, chiar dacă nu sperau ca Băsescu să numească un om de-al lor, mai interesantă este reacţia social-democraţilor. Dat fiind că „târgul” s-a făcut cu discreţie, între Băsescu şi Geoană, fără a fi informate nici măcar vârfurile partidului, acestea s-au simţit vexate. În primul rând, pentru că au fost luaţi pe nepregătite, iar în al doilea, pentru că acceptarea candidaturii a fost interpretată ca o trădare.

Puriştii politici, cei care resping ferm vreo anume alianţă, dar care până la urmă se realizează sub imperiul oportunităţii, continuă să creadă că ceea ce e bun pentru alţii nu este, în nici un caz, şi pentru ei, iar binele ţării este o chestiune extrem de relativă atât timp cât deciziile le iau alţii şi orice decizie trebuie, evident, criticată. Dorind să explice raţiunile acestei numiri, Traian Băsescu a afirmat că deşi a stat doar de vreo două ori de vorbă cu Maior, modelul de comportament, echilibrat şi deschis, l-a impresionat. La fel ca şi CV-ul din care a decelat o personalitate riguroasă, temeinică. Sunt, dealtfel, calităţile pentru care Cristian George Maior a rămas în linia a doua a partidului, lui lipsindu-i talentele „pragmatice” prin care se avansează, de regulă, în politică: limbuţia, oportunismul, lipsa de scrupule. Dezbaterea iscată în PSD în jurul