Leul a inregistrat ieri aprecieri atat fata de euro cat si fata de dolar, pe o piata unde volumele de tranzactionare au crescut usor fata de luni, cand ele au fost de aproape 560 milioane euro.
„Anticipez mentinerea pragului de 3,53 lei/euro si pentru zilele urmatoare, cu un accent de apreciere pentru moneda nationala”, declara un dealer bancar.
Echilibrul din piata, in ciuda adancirii deficitelor de cont curent si comercial este reflectat de faptul ca rezerva valutara a BNR a crescut, in septembrie, cu 207,6 milioane euro, la 18,734 miliarde euro, sustinuta de intrarile din rezervele minime constituite de banci si veniturile din administrarea rezervei internationale.
Cursul mediu al euro a coborat ieri de la 3,5361 la 3,5332 pe o piata unde deschiderea s-a facut la 3,5360 – 3,54 lei, iar inchiderea la 3,5280 – 3,5320 lei, semnal ca euro ar putea scadea sub pragul 3,53 lei, dar nu cu mult.
Dolarul american a pierdut aproape 1,5 bani, coborand de la 2,7855 la 2,7724 lei, dupa ce paritatea sa fata de euro a inregistrat, de asemenea, o depreciere.
Pe pietele asiatice si europene paritatea euro/dolar a fluctuat intre 1,2723 si 1,2764 dolari, fata de 1,2661 – 1,2715 dolari, acum doua zile. Aprecierea monedei unice a avut loc pe fondul unor reglari tehnice la care au recurs marii investitori, in lipsa unor date economice importante.
Moneda nipona continua sa piarda teren fata de cea europeana, paritatea fluctuand ieri intre 149,62 si 150, 20 yeni, aproape de maximul istoric de 150,73 yeni.
La fixingul de dimineata de la Londra, pretul unciei de aur a coborat de la 600,60 dolari, luni seara, la 593 dolari, dar este de asteptat ca ea sa revina peste pragul de 600 dolari.
Leul a inregistrat ieri aprecieri atat fata de euro cat si fata de dolar, pe o piata unde volumele de tranzactionare au crescut usor fata de luni, cand ele au