Directorul executiv al Direcţiei generale a Finanţelor Publice Braşov, Lucian Voinescu (foto), a anunţat, ieri, că braşovenii au plătit, în primele nouă luni ale acestui an, mai mult decât îşi programaseră finanţiştii.
La bugetul statului s-au strâns în aceste prime nouă luni aproximativ 789 milioane RON (peste 220 milioane de euro), cu aproape 10% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când se strânseseră doar 720 de milioane RON. La bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat doar 340 de milioane RON, sumă aproximativ egală cu cea încasată anul trecut pe primele trei trimestre. De asemenea, la şomaj s-au încasat 35 de milioane RON, iar la sănătate 166 de milioane RON.
Creştere economică de 6%
Voinescu explică creşterea sumelor atrase la bugetul de stat printr-o îmbunătăţire a încasărilor, dar şi printr-o creştere economică. „Anul acesta, obligaţiile care rezultă din declaraţiile agenţilor economici a crescut cu 6% faţă de anul trecut, doar 5,8% fiind aportul îmbunătăţirii gradului de colectare”, a arătat Voinescu.
4 milioane RON din averile
patronilor
Şeful finanţiştilor braşoveni a lăudat instanţele de judecată care au decis ca orice acţiune deschisă de Fisc în justiţie pentru declararea falimentului unor companii să fie urmată de atragerea la răspundere a patronilor acestora. „Avem 15 20 de astfel de cazuri din care am reuşit să recuperăm aproximativ 4 milioane de RON din averea patronilor sau a administratorilor companiilor respective”, a arătat Voinescu. Directorul executiv al Direcţiei generale a Finanţelor Publice Braşov, Lucian Voinescu (foto), a anunţat, ieri, că braşovenii au plătit, în primele nouă luni ale acestui an, mai mult decât îşi programaseră finanţiştii.
La bugetul statului s-au strâns în aceste prime nouă luni aproximativ 789 milioane RON (peste 220 milioane de eur