Şi cum ne-a luat pe noi avântul descentralizării după ce am auzit că europenii aştia sătui de consumatorii lor, deja poate prea pretenţioşi şi prea sofisticaţi, vor să aderăm de la 1 ianuarie la Uniunea Europeană. Cu toate păcatele noastre balcanice, cu superficialităţile noaste profesionale în mai toate domeniile. Dar ce să facem dacă mergem spre un mariaj cu un personaj extrem de tolerant.
Dar nu acesta e subiectul. După 16 ani îmi e dat să aud vorbindu-se de “nevoia” unei descentralizări reale, de parcă urmaşii lui Maslov abia aşteaptă să introducă în piramida lor administrativă şi această necesitate. Sunt amuzante declaraţiile preşedintelui Băsescu cât şi cele ale secundului său în ale apariţiilor TV – primul ministru Tăriceanu despre accelerarea descentralizării. Hai, serios! Grav este că pasiunea asta pentru gospodărirea în ograda proprie se transmite ca un virus şi în rândul prefecţilor – care trebuie să îşi ia rolul în serios, nu-i aşa – sau a Executivului Consiliilor Judeţene care redescoperă autocraţia la ei acasă.
Primele semnale au venit şi în Mureş, dinspre prefectul Dobre sau preşedintele Lokodi Edita Emoke. Fiecare făcându-se auzit în propriul mod.
Necesar gest, tardiv puţin. Vreo 16 ani şi care nu li se pot imputa.
Nu pot uita însă că atunci când încercam să înţeleg cu ce se mănâncă administraţia publică, am învăţat abecedarul dintr-o lege devenită acum istorie. Legea 69/1991 consemna în acele zile de haos postrevoluţionar printre principiile după care funcţionează administraţia publică locală chiar descentralizarea.
E absurd ca după 16 ani să ne punem problema să accelerăm ceva ce niciodată nu ne-a interesat să se întâmple, bucuroşi că, funcţionând după principiul mult mai aplicabil în Finanţe, şi anume cel al solidarităţii, în unele zone putem huzuri că banii vin.
Poate de aceea e atât de dificil de înţeles ş
